„Mergi unde te poartă inima” de Susanna Tamaro

„Mergi unde te poartă inima” de Susanna Tamaro

Mi-a cerut mai mult timp decât aş fi crezut cartea Susannei Tamaro, „Mergi unde te poartă inima”. Iniţial, m-am gândit că va fi o lectură de-o seară. Paginile puţine şi fontul mare, plus lejeritatea limbajului din primele paragrafe m-au convins să intru în carte, deşi titlul îmi sugera o siropoşenie plictisitoare. Recunosc, a contat cel mai mult faptul că deasupra numelui autoarei editura a ţinut să menţioneze că aceasta ar fi „cea mai bine vândută carte italiană a secolului XX” (16 milioane de exemplare). Cu reclama asta în spate, m-am avântat pe primele pagini, în care m-am lămurit repede că este vorba despre confesiunea unei bătrâne, Olga, care la 80 de ani ţine să-i scrie nepoatei sale plecate departe, pentru a se curăţa cumva de trecutul său.

„Scrisoarea aceasta ar fi trebuit să i-o scriu mamei tale, în schimb ţi-am scris-o ţie. Dacă n-aş fi scris-o deloc, atunci, da, viaţa mea ar fi fost, într-adevăr, un eşec.”

Nu am înţeles din start ce anume are să-i transmită bunica nepoatei, pentru că Olga a avut nevoie de timp ca să-şi pregătească mesajul. Şi-a tasat terenul vorbind despre sine, despre cum se simte la 80 de ani („la vârsta asta te simţi ca o frunză la sfârşit de septembrie”), despre cât de important este să comunici („Lacrimile care nu curg se depun pe inimă şi, cu timpul, o înlănţuiesc şi o paralizează, precum calcarul înlănţuieşte şi paralizează angrenajele maşinii de spălat rufe.”), dar şi despre – îmi era teamă de asta – ce anume este important în viaţă:

„…viaţa nu este o cursă, ci o tragere la ţintă: nu economisirea timpului e ceea ce contează, ci capacitatea de a găsi un centru.”

Deşi a fost cât pe ce să cadă în patetic, Susanna Tamaro, cu vocea Olgăi, a reuşit să evite prăpastia ajungând la miezul confesiunii sale, la adevărata poveste pe care o avea de spus de la bun început. Amintind despre relaţia sa cu părinţii, dar şi despre cum s-a înţeles cu Ilaria (fiica ei, care şi-a pierdut viaţa într-un accident), Olga a adus-o pe nepoata sa în faţa punctului culminant, în care toată istoria familiei are să se rescrie.

„Există lucruri care trezesc multă durere atunci când te gândeşti la ele. A le spune provoacă o suferinţă şi mai mare.”

Pentru Olga, scrisul devine o tortură, dar şi o eliberare. Scrisoarea însăşi, lungă şi anacronică, dacă ne gândim la ce timpuri trăim, este pentru bătrână o confesiune dureroasă din care ea speră ca nepoata să aibă de câştigat. Sunt greşeli – ca să nu le zic păcate – care se repetă de la o generaţie la alta, de la o mamă la alta, iar Olga crede că doar mărturisindu-se/-le ar putea opri şirul de erori din familia sa.

Mincinoasa ar putea să fie titlul autobiografiei mele. De când m-am născut, am spus o singură minciună. Cu ea am distrus trei vieţi.”

Ca orice scriere confesională şi epistolară, „Mergi unde te poartă inima” îi cere un dram de îngăduinţă cititorului, care în pofida lipsei unei acţiuni concrete, poate găsi aici măcar câteva lecţii pentru a-şi face viaţa de familie (ori viaţa socială) mai bună. Îndemnul de dincolo de carte este de a vorbi, de a-ţi expune problemele şi de a trăi viaţa cu micile ori marile ei bucurii alături de cei dragi.

Editura Litera a publicat şi continuarea acestui roman, „Ascultă glasul meu”, iar „Mergi unde te poartă inima” a fost ecranizat, la doi ani de la publicare. Căutaţi filmul şi cartea, poate că vinovăţiile şi micile duşmănii din interiorul oricărei familii vor fi mai mai puţin transmise de la o generaţie la alta.

„Mergi unde te poartă inima”, Susanna Tamaro, Editura Litera, traducere din limba italiană ţi note de Doina Cernica, 208 pagini, anul apariţiei: 2017

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii