„Ciuma” de Albert Camus

„Ciuma” de Albert Camus

Romanul lui Camus, „Ciuma”, rămâne după 70 de ani de la prima publicare suficient de puternic încât să te facă să compari victimele din carte cu frunzele care cad toamna când te uiţi pe fereastră, dar şi să tresari când vezi întâmplător că există în Algeria o echipă de fotbal care se cheamă Oran.

Oran, oraş algerian arid, care s-a confruntat de mai multe ori în istoria sa cu epidemia de ciumă, i-a folosit lui Albert Camus ca teren „de joacă” pentru această poveste care mi-ar fi plăcut să fie scrisă şi de José Saramago, poate din perspectiva părintelui Paneloux, un preot iezuit care consideră până la moarte că boala este trimisă de Dumnezeu pentru a dezgheţa inimile. Ar fi fost, cu siguranţă, o provocare pentru ateul Saramago…

Revenind la Oran pentru a reda foarte pe scurt subiectul, aş zice doar că oraşul este lovit pe la începutul anilor 1940 de ciumă. Autorităţile reacţionează târziu, estimând greşit gravitatea situaţiei, iar cel care mişcă intervenţia este un doctor, Bernard Rieux. Numărul morţilor creşte pe zi ce trece, iar munca lui Rieux ajunge să fie una de constatare şi nu de vindecare. Pe acest fond, în timp ce Oran intră în carantină, Rieux va cunoaşte mai îndeaproape câţiva oameni, fiecare cu propria perspectivă asupra momentului.

Unul, jurnalistul Rambert, plănuieşte să fugă din oraş pentru a-şi reîntâlni iubita, altul, părintele Paneloux, prezintă viziunea religioasă asupra fenomenului, vorbindu-le enoriaşilor despre nevoia de pocăinţă, mai apare şi Cottard, un infractor pe care ciuma îl ajută să scape de urmărirea poliţiei (a şi vrut să se sinucidă din cauza remuşcărilor înaintea izbucnirii epidemiei), iar un alt personaj important este Jean Tarrou, al cărui jurnal va fi folosit de narator pentru a reda cu dorită obiectivitate faptele din acea perioadă tristă pentru Oran. Identitatea naratorului rămâne mascată până spre final, dar cititorul poate intui de pe parcurs cine este acesta.

Interesant este că personajele feminine sunt mai degrabă absente, fiind vorba fie de iubite îndepărtate ori de soţii plecate la vreun tratament, fie de mame, cum este cazul celei a doctorului Rieux, care joacă tot un rol decorativ (vine să stea cu fiul ei cât soţia lui Rieux este plecată).

Epidemia ţine câteva luni bune, iar povestea de aici atinge foarte multe subiecte, de la reacţia autorităţilor şi atitudinea populaţiei, până la gama largă de sentimente cu care se confruntă oameni diverşi, mai mult sau mai puţin religioşi, îndrăgostiţi sau nu, căsătoriţi sau nu, localnici sau turişti. Moartea este foarte prezentă şi zilnic mor sute de oameni încât te şi întrebi după câteva luni de epidemie câţi oameni mai sunt în Oran. Criza are momentul ei de vârf şi are şi un sfârşit, dar dincolo de ea străbate cartea atitudinea doctorului Rieux, mereu pe front, mereu către pacienţi şi cu dorinţa de a face bine, chiar dacă binele acesta nu de puţine ori pare inutil în raport cu lipsa de speranţă.

Sigur că despre carte se pot scrie multe – s-au făcut tot felul de interpretări, de paralelisme cu chestiuni istorice (una vizavi de rezistenţa franceză la ocupaţia germană din al Doilea Război Mondial) – şi cred că se pot dezvolta tratate despre exod, compasiune ori suferinţă, în legătură cu „Ciuma” lui Albert Camus.

Am găsit uluitor modul în care se potriveşte acest roman inclusiv cu faza prin care trece România acum:

Când izbucneşte un război oamenii spun: „n-are să dureze, prea e stupid”. Şi fără îndoială, un război este desigur prea stupid, dar asta nu-l împiedică să dureze. Prostia persistă întotdeauna şi faptul s-ar observa dacă fiecare nu s-ar gândi mereu la sine.

„Ciuma” este un roman actual şi pentru că vorbeşte despre speranţă într-un context mult mai dificil decât cel prin care trece România. De altfel, deşi are până la urmă un mesaj pozitiv, iar doctorul Rieux va găsi că în oameni sunt mai multe chestiuni de admirat decât de dispreţuit, cartea mi s-a părut şi un apel la vigilenţă. Ciuma ori flagelul pe care-l simbolizează dincolo de subiectul prim al romanului este o prezenţă permanentă, deşi difuză, şi nu este necesară decât o acţiune minoră pentru ca totul să se transforme într-o tragedie. Este o trimitere clară la dictaturi (inclusiv la cea a prostiei, inclusiv la cea a prostiei din instituţii), la concepte politice şi la decizii care pot influenţa generaţii şi schimba destine.

Albert Camus, „Ciuma”, Editura Polirom, 2018, traducere din limba franceză de Eta Wexler şi Marin Preda, 250 de pagini

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, libhumanitas.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii