Cum să trăieşti târgul de carte ca pe o plăcere vinovată şi o datorie împlinită

Cum să trăieşti târgul de carte ca pe o plăcere vinovată şi o datorie împlinită

Poţi să trăieşti un târg de carte şi fără să mergi la el? Da, poţi, dacă ai atât de comentatul şi contestatul (de unii) cont de Facebook.

Anul acesta, am sărit peste vizita la Gaudeamus. Dar am simţit târgul mai aproape ca niciodată datorită transmisiunilor de pe reţeaua de socializare. Ba nu, ca să fiu cinstit, în primele două zile am prins şi Cult@rt, emisiunea lui Marius Constantinescu de la TVR3. Dar constant am urmărit ce au postat video sau foto diverşi prieteni pe Facebook şi mai ales Editura Humanitas, singura care cred că a făcut aşa ceva de la început la sfârşit cu evenimentele de la standul său.

Am vrut să scriu acest text aici ca să rămână nu neapărat ca o laudă la adresa editurii, deşi merită din plin felicitări pentru că a fost atentă şi la aspectul acesta, ci mai degrabă ca un semnal şi pentru alte edituri de acelaşi nivel, care nu au încă aceeaşi deschidere în social media.

Live-urile de la evenimentele organizate la standul Humanitas mi-au permis să aflu o mulţime de lucruri interesante despre cărţile de la târg şi cred că la nicio ediţie nu am fost la fel de bine informat ca acum. De obicei, mă plimbam printre standuri, mă salutam cu diverşi cunoscuţi şi rar mă opream să privesc de la un capăt la altul un eveniment. Acum, când nu am văzut lansările în direct, le-am căutat pe wallul editurii când am avut timp.

L-am văzut adesea pe Radu Paraschivescu, am auzit zgomotul de fond din zilele de weekend, când ştiam că târgul se supraaglomerează, şi pur şi simplu m-am bucurat. Mi-e greu să descriu bucuria asta oarecum amară, pentru că până la urmă a fost vorba de o absenţă fizică, însă mă consider „pe plus” din cel puţin două motive: cel enumerat deja – accesul, chiar şi de la distanţă, la ce s-a spus şi s-a întâmplat (chit că a fost vorba în majoritate despre unghiul de vedere Humanitas), iar al doilea motiv, nu mai puţin important, faptul că nu am mai cumpărat sau primit nicio carte. Aşadar, teancul cu cele care aşteaptă nu s-a mărit.

Sigur, am acum o listă sufocantă de cărţi pe care le doresc, dar despre asta poate în alt text. Aici, aş vrea să mă abat la o chestiune care m-a împins să deschid fişierul. Alături de aprecierile cuvenite Editurii Humanitas (şi autorilor care au făcut live pe Facebook; un exemplu: Cezar Amariei, publicat de Polirom), am dorit să remarc și să recomand un discurs emoționant, de fapt o lansare pe care am urmărit-o cu respirația tăiată. Este vorba despre lansarea cărții lui Dan C. Mihăilescu, „Plăceri vinovate şi datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)”, la care alături de autor au fost Radu Paraschivescu și Lidia Bodea.

„Când stai un an jumate prin spitale şi ţi se recoltează tot sângele, şi când vezi cât sânge pleacă de la tine, îţi dai seama cât vin roşu ai băut degeaba şi-ajungi să bei numai vin fără alcool, îţi dai seama că nu mai ai altceva decât trecutul, propria-ţi viaţă, evadarea în amintiri.”

Discursul lui Dan C. Mihăilescu merită urmărit în buclă. L-am tot privit şi ascultat, am stat cu capul pe masă şi cu ochii închişi, l-am tot oprit şi reluat şi mi se pare incredibil de emoţionant. Am avut impresia că fiecare cuvânt al lui Dan C. vibra. Greu să-mi amintesc ceva asemănător din ultimii ani (aş compara situaţia cu discursul lui Horia Roman Patapievici despre Eminescu, acum câţiva ani, la Iaşi, dar acesta e doar aşa, un gând fugar, o comparaţie futilă).

Pentru mine este un Gaudeamus de neuitat (şi) datorită acestui discurs care poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas (aici). Tot acolo, un şir de înregistrări de la foarte multe evenimente, pentru cine iubeşte literatura de valoare.

Probabil au mai fost edituri care au transmis live măcar o parte dintre evenimentele de la standul lor. Le felicit şi pe acelea, deşi nu am cunoştinţă despre alt exemplu, în afara Editurii Humanitas. De asemenea, aprecieri şi pentru scriitorii care, prin prieteni, au reuşit să facă acelaşi lucru pe contul personal. Inutil să spun ce înseamnă o chestiune de genul acesta pentru campania de marketing a unei cărţi. Sigur, ar fi interesant dacă fişierele video ar fi încărcate cumva şi pe site-urile editurilor. Astfel, ele ar fi cu adevărat utile pe termen lung, chiar dacă uneori sunetul nu este cel mai grozav ori imaginea nu este de calitate.

Cum a zis Dan C. Mihăilescu, „nicio înţelepciune nu ţine de foame, nu te cauterizează şi nu-ţi poate compensa răul”. Aşa că să nu mă dau mai înţelept decât sunt şi să mă opresc aici, cu speranţa că fiecare director ori PR-ist/ă de editură va înţelege şi extrage de aici ce e de înţeles şi de extras.

Sursa foto: Ciprian Măceşaru (Facebook)

Citeşte şi:

error: Conţinut protejat împotriva copierii