Despre moralitate şi alţi bloggeri

Până în urmă cu ceva timp, citeam cărţile scriitorilor români cu mare plăcere. Mi se păreau mai apropiaţi de mine şi faptul că-mi povesteam impresiile pe blog îmi aducea reacţii imediate. Uneori de mulţumire, alteori de frustrare, de fiecare dată reacţiile acestea îmi hrăneau orgoliul de blogger. Mă simţeam important, luat în considerare, iar aşa ceva n-aveam cum să obţin scriind despre cărţile vreunui sud-american ori occidental celebru.

M-am îndepărtat puţin de ei în urma unor reacţii pe care nu le-am înţeles. O scriitoare a refuzat să-mi acorde interviu, deşi i-am lăudat sincer cartea, fără să mă facă să înţeleg adevăratul motiv al refuzului. Altul m-a întrebat cine m-a făcut pe mine blogger, doar pentru că mi-am permis să-i atrag atenţia cu privire la nişte greşeli gramaticale. Nimicuri.

Şi nu e vorba doar de reacţii legate de ce am scris. În diverse situaţii, am observat între scriitori o ranchiună care m-a uluit: „Cine se crede ăla, care n-are nici 40 de ani, dar a scris atâtea cărţi, iar acum mai scoate şi una pentru copii? Cine se crede el?” Bârfe. Altcineva mi-a povestit nişte dedesubturi legate de promovarea unui anumit scriitor, cum de a ajuns respectivul să fie recenzat mai peste tot… Iar astea sunt numai câteva situaţii, care m-au convins că nu merită să-mi pierd vremea.

Au fost câţiva ani în care am primit cărţi peste cărţi, zeci, sute, ale autorilor români. Foarte puţine dintre ele au ajuns prezentate pe blog ori în vreo revistă, asta din cauza reticenţei care s-a lipit de mine în timp, dar mai ales pentru că am ales tot timpul fără criterii clare. Mai mereu, am început o carte pentru că eram curios. Aproape niciodată din obligaţie…

Şi aici ajung la ceea ce m-a determinat să scriu articolul. Am dorit să punctez un fapt: nu am cerut niciodată nimic pentru a citi şi prezenta o carte.

Recent, am descoperit bloggeri care spun că nu mai primesc cărţi ale scriitorilor români pentru că aceştia nu sunt de acord să plătească pentru serviciul pe care îl primesc (se pare că prezentarea unei cărţi reprezintă un serviciu; aş zice că asta depinde de motivul pentru care ţii blogul).

Acum, nici nu stă planeta în loc dacă un blogger nu scrie despre o anumită carte. Şi nu stă nici dacă el cere bani. Totuşi, cât de moral (mă simt atât de pe lângă vremuri când scriu cuvântul ăsta), cât de moral eşti dacă vrei bani pentru a scrie despre o carte?

Într-o singură situaţie aş putea face asta: scriitorul să-mi ceară să scriu despre o carte, dar să primească textul respectiv doar pentru sine. Să vrea să scriu despre cartea lui, pentru că are impresia că eu i-aş putea semnala ce pare să nu sune bine. Cam ce face un referent pentru o editură.

Dar cum să ceri bani pentru a scrie despre o carte de la autorul ei? Cum să ceri bani de la o editură pentru a scrie despre o carte? (ştiu că sunt şi situaţii din astea)

Ce faci dacă autorul sau editura îţi oferă bani? 1. Scrii de bine. Eşti împăcat cu tine? Cât poţi să o ţii aşa? 2. Scrii de rău. De ce ai mai primit banii? 3. Scrii echilibrat, corect, ca un mare blogger ce eşti. Atunci, de ce mai eşti plătit, ce serviciu de marketing mai faci?

Am blogul de vreo zece ani. În tot timpul ăsta, când am întrebat editurile dacă se poate plăti un banner de publicitate pe blog, mi s-a spus că nu există buget pentru asta. Editurile pot cel mult să ofere cărţi, invitaţii la evenimente şi să-ţi faciliteze interacţiunea cu scriitorii. Acesta a şi fost câştigul meu din blog de-a lungul anilor. Un fel de poziţionare în tot acest sistem, nişte conexiuni care mă fac să mă simt bine în lumea literară aşa cum îmi place mie să o privesc. Fără apropieri prea mari faţă de scriitorii români, din teama că apropierea ar putea scoate la iveală ceva neplăcut, şi cu ceva mai multă reticenţă faţă de cărţile lor.

Are balta peşte. De ce să pierzi vremea cu o carte mediocră, când poţi citi una care a trecut proba timpului? Pentru bani. Da, e un răspuns. Dar cât de cinstit eşti în raport cu cititorii tăi dacă îţi publici impresiile după ce primeşti bani?

Nu mă amăgesc… Ştiu că sunt mulţi în situaţia asta, inclusiv la publicaţii ori site-uri importante, care nu primesc doar cărţile ca să le prezinte, ci şi suport financiar pentru a împinge în faţă o cronică sau alta. Doar că eu, unul, nu găsesc moral lucrul ăsta şi cu moralitatea n-am cum să mă cert.

Ca să duc ideea până la capăt, poate aş cere bani dacă ar trebui să testez şi să prezint o cremă pentru faţă sau un şampon. Dar bloggingul de carte mi se pare că ţine de un alt fel de igienă.

Citeşte şi:

11 comentarii la „Despre moralitate şi alţi bloggeri”

  1. Da, lucrurile cam așa stau…Și mie mi-a spus o blogheriță (auto-intitulată scriitoare) că dacă plăteam scria o cronică pozitivă…Cum nici nu mi-a trecut prin cap, m-a înjurat în tot felul…
    Dragă Constantin Piștea, sînt solidar cu tine, îmi place ce faci și îți mulțumesc pentru faptul că te=ai aplecat și asupra cărților mele…E o bucurie și o onoare pentru mine…Mergi înainte!

    Cu prietenie,
    Ioan T. Morar

    1. Mulţumesc! (şi cu drag; când m-am aplecat 🙂 am făcut-o din plăcere; şi acum îmi reproşez că încă nu am scris despre cartea dvs. legată de Provence, deşi am citit-o cu plăcere şi am subliniat o mulţime de pasaje; dacă plăteaţi, scriam :)) )

  2. Dragă Costi, mă faci să mă simt prost! Habar n-aveam! Pe de altă parte, îmi dai idei. Pe această cale, anunț toți bloggerii și criticii disponibili că sunt gata să plătesc bine pentru cronici, indiferent că sunt pozitive sau demolatoare, cronici să fie! Îmi permit, salariile din învățământ cresc vertiginos și simt că voi câștiga curând la loto!

  3. „ … nu stă planeta în loc dacă un blogger nu scrie despre o anumită carte.”

    CORECT!

    Și, oricum, cu recenzii plătite sau neplătite, literatura română contemporană e tot în plop și plopul tot în aer. Cred că ți-ai dat seama și tu de asta. Este evident 🙂

    1. Nu sunt de acord. Literatura română contemporană nu e aşa cum spui, dimpotrivă, cred că în ultimii ani s-a mişcat mai bine faţă de ce se întâmpla acum, să zicem, 20 de ani. E un subiect amplu…
      Ideea citată se referă la faptul că nu văd în blogger mai mult decât e: un cineva care-şi dă cu părerea. Iar dacă acel cineva scrie sau nu despre o carte sau despre nişte cărţi, el nu va mişca munţii, nu va produce cutremure şi nu va produce nimic colosal în Univers. Unii uită de asta şi li se pare că a fi blogger e o chestie. Nu e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *