O lansare cu 13 participanţi

Sunt vreo trei zile de când am văzut câteva rânduri pe Facebook şi am un sentiment ciudat că nu pot lăsa rândurile acelea fără să adaug ceva, să le las aşa, stinghere, în oceanul reţelelor de socializare…

Era vorba despre lansarea celei mai recente cărţi publicate de o scriitoare pe care, de mulţi ani, o citesc cu drag. Florina Ilis a lansat la Bucureşti, în cadrul elegant al Librăriei Humanitas de la Cişmigiu, „Cartea numerilor”.

Rândurile despre care aminteam la început au fost postate pe Facebook de scriitorul Cezar Amariei, prezent la eveniment. El numărase 13 participanţi, între care Ana Blandiana şi Gabriela Adameşteanu. În scurtul tău text, Cezar se întreba unde erau studenţii de la Litere ori elevii de la diverse colegii şi licee din zonă, şi unde erau profesorii de română care ar fi putut fi interesaţi de un astfel de moment.

Fără cei trei scriitori, în public au fost doar 10 oameni interesaţi de romanul Florinei Ilis, o scriitoare de care eu m-am îndrăgostit încă de la Cruciada copiilor, una dintre cărţile care m-au îndemnat să încerc să scriu, la rândul meu, fără punct, aşa cum am mai găsit la Saramago. Mi se pare foarte, foarte trist, chiar dacă am mai fost chiar eu la evenimente cu un public restrâns…

Numai faptul că între cei prezenţi au fost Ana Blandiana şi Gabriela Adameşteanu ar trebui să demonstreze calitatea evenimentului, însă nu cred că Florina Ilis, scriitoare tradusă în ebraică, maghiară, spaniolă, italiană, franceză şi sârbă, scriitoare premiată la Paris de „Courrier International” (2010), lector dr. la „Babeş-Bolyai”, mai are nevoie de laude ori prezentări suplimentare, mai ales că volumul publicat în 2012 (şi tradus în limba franceză), „Vieţile paralele”, a fost recompensat cu câteva premii importante.

10 curioşi. De trei zile mă gândesc că, dacă aş fi lucrat în vreun serviciu secret şi mi-ar fi permis hârţogăraia cotidiană, aş fi pornit o anchetă ca să aflu cum anume au ajuns la eveniment cei 10. Ce i-a determinat să-şi ia un ceas din timpul preţios al vieţii palpitante din Bucureşti ca să asculte nişte scriitoare…

Apoi aş lua cu asalt liceele centrale bucureştene şi facultăţile de litere ca să aflu dacă tinerii ştiau de eveniment au ba. Unii au ştiut, sunt convins de asta, dar au zis că nu merită. Sau n-au avut timp… Atunci, de ce nu merită? Şi de ce nu şi-au făcut timp?

E ciudat şi e strigător la cer, şi mă gândesc la durerea din sufletul Florinei Ilis, cu care nu am vorbit niciodată, care a lucrat atâta timp la cartea asta, pentru a vedea atât de puţină lume la un eveniment dintr-un oraş care „nu-i aparţine”, care nu e Clujul cu care este obişnuită.

Mă gândesc de trei zile la chestiunea asta, timp în care pe fundal au fost şi câteva reacţii legate de articolul meu anterior, despre moralitatea bloggerilor de carte. Ei bine, nu ştiu unde au fost bloggerii de carte, cei care vor să fie plătiţi pentru că scriu câteva rânduri despre cărţile citite, însă probabil că au avut în plan chestiuni care dau mai bine la căutările pe google.

În marea asta de ignoranţă, mă întreb unde este literatura română de azi, unde sunt cei mulţi din Uniunea Scriitorilor din România, unde sunt pasionaţii de lectură, dacă din toată populaţia Bucureştiului, numai 10 (ori 13) şi-au zis că ar fi bine să fie de faţă atunci când Florina Ilis îşi prezintă cartea la Bucureşti?

Credit foto: Cezar Amariei

Citeşte şi:

6 comentarii la „O lansare cu 13 participanţi”

  1. Sper ca acum va merge.

    Eu urasc lansarile de carte. De fapt, nu le urasc, le inteleg sensul, dar ma plictisesc. In timpul ala pot citi cateva zeci, daca nu chiar o suta de pagini de carte. Poate chiar cartea lansata acolo.

    Drept urmare, merg rar spre deloc la lansari. Sa nu mai zic de faptul ca lansarile se pot suprapune peste alte evenimente: filme, teatre, concerte. Daca la 7 e lansarea, la ora aia pot oricand sa vad un teatru bun. Consider ca-s mai castigat.

    Nu neg calitatea unei carti, dimpotriva. Prefer sa stau acasa sa o citesc, fie cartea lansata fie alta, decat sa stau sa aud discursuri tip laudatio.

    In plus, ca tot zicea cineva, la tine pe profil, de librariile offline, intr-adevar, eu comand totul online. Cartile-mi vin acasa. Rar de tot mai merg prin anticariate si iau de acolo. De obicei carti care nu se gasesc in librariile normale.

    1. Te înţeleg. Eu prefer lansărilie atunci când este vorba despre un autor care îmi place cu adevărat, iar programul îmi permite. Oricum, pare că lansarea clasică e un concept care necesită schimbări… Poate că nu e timpul lecturii cu plată care se obişnuieşte în Vest, dar ceva pe aproape, cu orientarea pe lectură şi pe un alt fel fel interacţiune cu publicul, parcă ar fi necesar.

      1. Ceva mai dinamic. Si sa fie un context mai larg, zic.

        Gen ASTAZI, DE LA ORA 19, VOR FI 3 LANSARI DE CARTE. Sa pot merge la un eveniment mai larg, mai amplu. Nu sa merg sa vad O SINGURA lansare.

        Uneori, mergi la o lansare, se termina in jumatate de ora si iti dai seama ca trebuie sa pleci acasa. Am senzatia aia ca as fi putut face multe altele in seara aia decat sa mi-o rezerv pt asta.

  2. De fapt, care e sensul unei lansari de carte? Promovarea cărții, nu?
    Dar promovarea lansării nu e și ea importantă?
    Cred că aici s-a greșit în cazul prezentat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *