Revista Lire mi-a amintit de Dilemateca

  •  
  •  
  •  
  •  

Când pui pentru prima dată mâna pe o revistă franceză de literatură, nu ştii la ce să te uiţi mai întâi. Iar Lire nu este chiar orice revistă. Fondată în 1975 de Jean-Louis Servan-Schreiber şi Bernard Pivot, Lire continuă să apară lunar, deşi epoca nu favorizează acest gen de publicaţii.

Lire costă 6,90 euro, are 108 pagini şi este full-color, pe o hârtie de calitate – ca să o compar cu ceva de la noi, cred că e asemănătoare hârtiei din revista National Geographic.

Şi tot la nivel comparativ, Lire aminteşte de Dilemateca, revista care apărea cândva ca supliment al Dilemei vechi. Dar comparaţia e inutilă: Dilemateca a murit, iar Lire este mult mai densă în informaţii şi pare mult mai orientată spre a fi utilă scriitorilor şi cititorilor decât îmi amintesc că a fost vreodată Dilemateca (în care găseam multe articole frumoase, însoţite de o grafică pe măsură, dar care nu s-a impus, având parte şi de un alt fel de public).

Primul număr de Lire pe care mi l-am cumpărat este cel din martie 2019, adică ediţia 473, care are un dosar consistent legat de modul în care se mişcă lumea editorială din Franţa. Cum spuneam, altă lume, alt public, alt interes. Suntem la ani-lumină distanţă de interesul acordat literaturii în Franţa…

Însă textul meu nu se doreşte încă o urmă pe cărarea bătătorită de alţii (că la noi nu se citeşte şi nu se cumpără cărţi etc.), ci se vrea un ochi aruncat într-o altă lume.

Dosarul Lire din martie porneşte de la un foarte interesant studiu statistic, organizat împreună cu Librinova, pe un eşantion de 1000 de cititori cu vârsta peste 18 ani. Sunt nouă întrebări, iar cele mai importante concluzii mi s-au părut următoarele:

  • 79 la sută dintre respondenţi au declarat că le place să scrie, iar 36 la sută dintre cei cu vârsta între 18-24 de ani au spus că scriu constant;
  • Mai mult de jumătate dintre cei interogaţi (53 la sută) au spus că au scris sau că vor să scrie o carte;
  • La întrebarea ce gen de carte aţi scris sau scrieţi sau vreţi să scrieţi, răspunsul este aşa: 40 la sută – roman, 38 la sută – autobiografie, relatare personală, 29 la sută – o poveste inspirată dintr-un caz real ori din anturaj, 13 la sută – o carte pentru copii, 11 la sută (doar) – poezie, 9 la sută – eseu;
  • 83 la sută dintre cei care au răspuns consideră că este dificil să găseşti un editor care să-ţi publice cartea.

3 întrebări sunt orientate către platformele care permit publicarea în „autoediţie”: Kindle Direct Publishing, Librinova, Wattpad sau Publishroom, pentru că se pare că tot mai mulţi francezi aleg varianta asta. Unul din 10 francezi a folosit deja o astfel de platformă. De altfel, revista conţine şi un scurt interviu cu Marco Koskas, autor care a ajuns nominalizat la premiul Renaudot, deşi a fost refuzat de editorii tradiţionali şi şi-a publicat cartea „Bande de Francais” pe Amazon.

M-a mai suprins în Lire faptul că are nu mai puţin de trei fragmente în avanpremieră (din Michael Connelly, Jean Teulé şi Jeanette Winterson). Altfel, un interviu lung cu Delphine de Vigan, care zice printre altele că şi-a dat seama devreme că o formă de salvare vine din cuvinte, multe sfaturi pentru tinerii scriitori, un reportaj acasă la David Foenkinos şi un comentariu (mai sunt câteva) de Sylvain Tesson. A, plus un reportaj la Bratislava despre literatura slovacă, Slovacia fiind ţară-invitată la salonul Livre Paris (15-18 martie).

Să tot citeşti o astfel de revistă o lună întreagă şi să tot meditezi la cât de preocupaţi de scris sunt francezii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *