Universul unui scriitor – Bernard Minier

  •  
  •  
  •  
  •  

Ca unul care citeşte de ceva vreme şi rubrica Emei Cojocaru de pe bookaholic.ro – Bibliotecă de scriitor – dar şi revista franceză Lire, am remarcat cu plăcere în această revistă existenţa unui soi de reportaj încadrat sub cupola Universul unui scriitor.

Nu mică mi-a fost mirarea ca, în cel mai recent număr al revistei, cel din luna mai 2019, să descopăr că cele trei pagini dedicate universului unui scriitor îl aveau în centru pe Bernard Minier, căruia i-am citit recent două cărţi ce stau să apară la o editură din România.

Cărţile lui Minier sunt thrillere care te ţin prins în lectură. Are darul de a te face curios şi, pe marginea uneia sau a mai multor crime, să picure tot felul de informaţii de cultură generală ori de actualitate. Nu este un sofisticat, care să caute expresii de stil preţioase, ci mai degrabă un scriitor în stilul Stephen King, ale cărui cărţi, de altfel, le şi ţine înşirate pe biroul său, lângă tastatura calculatorului, o mulţime de creioane colorate şi o duzină de markere cu care obişnuieşte să sublinieze anumite pasaje din cărţile aflate în lucru.

Bernard Minier locuieşte de vreun an şi ceva într-o casă (la ferme aux trésors, zice Lire, cum ar veni ferma cu comori), la vreo 45 de kilometri de Paris, o casă pe care şi-a renovat-o după gustul său, după ce a vrut să iasă din aglomeraţia marelui oraş, dar nici să nu se îndepărteze prea mult de pulsul acestuia. Scriitorului îi place mult să călătorească, aşa că acel loc e mai degrabă unul în care se retrage când scrie şi în care adună amintiri din locurile vizitate.

Cel mai mult mi-a plăcut din tot materialul dedicat lui Minier o fotografie cu biroul său, în care se văd teancurile de manuscrise, despre care el spune că le ţine aşa în fazele de revizuire ale cărţii la care lucrează. Din text, se înţelege munca pe care o presupune o carte şi ajunge la tine efortul său de a transpune în cuvinte o viziune.

Cea mai recentă carte a sa, „M, le bord de lʼabîme”, a apărut în martie anul acesta şi l-a purtat pe scriitor într-o călătorie de trei săptămâni la Hong Kong, unde Minier a dorit să înţeleagă chestiuni legate de inteligenţa articifială, care joacă un rol important în cartea sa. De altfel, el mărturiseşte în reportaj că-şi construieşte un roman în ordinea fapte-personaje-cadre şi are de multe ori tot ce îi trebuie atunci când pleacă la drum pentru a înregistra locurile prin care se plimbă personajele sale, pentru a umple goluri de atmosferă. Asta îi schimbă de multe ori capitole întregi, însă structura sa iniţială se bazează pe fapte şi personaje.

Materialele Emei Cojocaru de pe bookaholic.ro sunt interviuri frumos ilustrate, în care scriitorul respectiv se devoalează prin intermediul cărţilor din biblioteca sa. Universul unui scriitor din Lire e un reportaj care te duce acasă la scriitor şi ţi-l sintetizează, nu neapărat prin intermediul cărţilor pe care acesta le are în bibliotecă, ci mai ales cu ajutorul muncii sale recente şi a obiectelor care îi decorează spaţiul în care lucrează.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *