Poate că are şi presa vina ei

Acest articol nu este despre cărţi. Sunt vremuri în care cărţile devin inutile şi orice ai spune în legătură cu ele schimbă prea puţin problemele de fond ale lumii în care te mişti.

M-am gândit des în ultimele zile, tot rulând peretele Facebook, la modul în care, tot împingând la informaţii şocante, presa nu face altceva decât să întreţină o stare de tensiune. Foarte mulţi „prieteni” preiau aceste informaţii, le comentează şi accentuează un discurs al urii, a cărui origine este în incompetenţa celor care conduc.

Se întâmplă o crimă. Şocant, cazul este răsucit pe toate părţile, este reluat de mii de ori pe toate posturile de televiziune şi pe site-urile publicaţiilor. Sunt intervievaţi toţi, toţi îşi spun părerea, toţi sunt oripilaţi. Pe fond, însă, nu se face nimic, pentru că nu s-a făcut nimic în zeci de alte cazuri anterioare, la fel de mediatizate ca acesta.

Presa, însă, toacă zi de zi, la orice oră, pe aceeaşi temă. Arată lucruri oribile, de cele mai multe ori fără să mai avertizeze că urmează informaţii care te pot marca. Reia la infinit, adăugând foarte puţine detalii noi, având impresia că informează.

Însă presa nu mai informează de câţiva ani. De când au început să moară ziarele, presa s-a schimbat în mod şocant: vânătoarea de click-uri a acaparat orice site din care înainte aveai pretenţia să afli ceva nou. Acum, titlurile nu-ţi mai spun mare lucru, ci doar îţi sugerează şi te invită să ghiceşti, cu promisiunea (de multe ori înşelată) că doar dacă accesezi articolul vei afla răspunsul la ghicitoarea din titlu.

De când cu vânătoarea de click-uri, presa nu mai informează şi caută tot mai mult senzaţionalul. Cum apare un fapt şocant, o crimă, un accident, o moarte, imediat faptul acela va fi împins în topul ştirilor.

Uitaţi-vă, dacă mai puteţi, la câte „buletine” de ştiri încep cu un fapt de genul acesta. Ajută ele în vreun fel comunitatea dacă sunt propagate la ştirile tv de la 7 dimineaţa, ori ca primă ştire la radio, când eşti cu copilul în maşină? Cum ajută astfel de ştiri la educarea omului de rând?

Îmi amintesc că, în facultatea de jurnalism, ni s-a vorbit nu doar despre rolul de informare pe care îl are presa, ci şi despre cel de educare, de formare a publicului. De câteva zile, privind avalanşa de ştiri negative şi felul în care este disecată o crimă la orice oră, mă întreb ce anume este educativ în tot acest val. Serveşte el interesul de informare al publicului ori, mai degrabă, pe cel de acumulare de click-uri pe care îl are presa de azi?

Iar problema nu este că există acest val acum. Până la un punct, orice avalanşă de ştiri pe acelaşi subiect este normală. Însă ştirile despre crime, violuri şi accidente mortale ţin capul de afiş al media din România de ani buni. Cu reporteri care-ţi explică în detaliu cum a fost făcută crima, cu oameni de bine care „te informează” cu privire la cum îşi racola violatorul victimele, nu ai cum să nu te gândeşti dacă nu cumva, odată cu tine, cetăţean responsabil şi bine intenţionat, se „informează” din astfel de surse şi un viitor criminal ori violator.

Nu sunt pentru cenzură, dar o măsură a bunului simţ trebuie să existe în orice societate care vrea să aibă viitor. Lucrurile pot fi spuse şi altfel – la anumite ore, în programe speciale, într-o zonă dedicată din publicaţiile online – fără ca toată violenţa aceasta să se reverse ca un puroi peste oricine deschide televizorul ori vrea să citească un ziar online, la orice oră din zi.

La urma urmei, ce rost mai au bulinele acelea cu vârsta minimă de la unele filme, dacă ştirile sunt mai violente prin imagini şi mesaje decât orice producţie de la Hollywood?  

Am scris de la bun început că acest articol nu va fi despre cărţi. Însă poate că el va fi citit şi de cineva care poate schimba măcar puţin din felul în care românii sunt informaţi. Într-un fel, poate că se citeşte puţin în România şi din cauză că publicul a tot fost împins să gândească altfel în ultimii ani. Pastilele de răutate, care se înghit imediat şi sunt foarte accesibile, le provoacă multora o plăcere mai rapidă. De ce să citeşti sute de pagini de Dostoievski ca să înţelegi cum un bărbat jefuieşte o bătrână, dacă ai zeci de astfel de cazuri, în rezumat, în presă?

Încă mai există moduri în care lumea din jur poate deveni suportabilă. Însă nu cu o presă care amplifică discursul urii în timp ce are pretenţia că informează. Nu cu ziare care îţi livrează ghicitori în loc de titluri. Nu cu crime, violuri şi morţi pe tv şi la radio, la orice oră din zi. Nu cu ipocrizia asta.  


Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *