Detalii de care să ţii cont când scrii o cronică de carte

  •  
  •  
  •  
  •  

Sigur, la noi nu prea se citeşte, ştim asta foarte bine, prea bine chiar, şi poate că o parte din vină, oricât de mică, le aparţine şi celor care scriu despre cărţi, inclusiv bloggerilor. Sunt multe alte motive pentru care consumul de carte din România este aşa cum este, însă mi-e greu să cred că nu au şi cei care scriu despre cărţi ceva să-şi reproşeze.

M-am gândit des la asta în ultimul timp, tot scotocind internetul după cronici care să mă atragă spre citirea cărţilor respective. Mult balast, multe voci plictisitoare şi redundante, multe superlative fără niciun fel de acoperire ori justificare rezonabilă, şi câteva zone atrăgătoare, interesante, dar parcă prea puţine…

Cum să scrii azi despre o carte ca să convingi cititorul textului tău să ajungă şi la cartea respectivă ori măcar să revină pe blogul/site-ul pe care publici constant?

Câte semne ar trebui să aibă o cronică de carte?

Contează titlul şi fotografia, asta ştie oricine a survolat măcar prefaţa vreunui manual de jurnalism. Dar dincolo de asta, contează lungimea. Dacă ai avut norocul să-ţi atragi „clientul” cu cele două chestiuni cu care el intră în contact la prima privire, astăzi, mai mult ca oricând, contează să nu-i mănânci foarte mult timp.

Cu rare excepţii, ce ţin de tema abordată şi de calitatea „analizei”, se spune că, pentru a câştiga atenţia cititorului, textul tău trebuie să aibă între 300 şi 900 de cuvinte (500-700 ar fi altă variantă). Dacă va fi prea lung, va plictisi, dar dacă va fi prea scurt, el nu va reuşi să fie ceea ce se cheamă „conţinut optimizat”, adică nu va sensibiliza suficient motoraşele de căutare ale internetului pentru ca, la o banală căutare, textul tău să apară în lista celor interesante.

Sigur că lungimea unui articol depinde de tema lui şi de talentul celui care scrie în a condensa informaţia sau în a o despica astfel încât să o prezinte pe înţelesul cititorilor.

Fiindcă mi-am propus să-mi lămuresc subiectul acesta în legătură cu cronicile de carte (unii le spun recenzii ori recomandări), o să merg pe varianta cu 500 de cuvinte, care ar fi un text de lungime medie, nici prea scurt încât să pară superficial ori să dea prost pe Google, dar nici prea lung încât cititorul să-şi piardă interesul la câteva secunde după ce a deschis linkul.

500 de cuvinte înseamnă aproximativ 2000 de caractere cu spaţii, care ar veni cam trei sferturi de pagină cu Times New Roman de 12, la un rând.

Din experienţă, numărul acesta de caractere se leagă foarte uşor atunci când scriu despre o carte imediat după ce o citesc şi, pur şi simplu, încerc să povestesc cam ce m-a impresionat. Se întâmplă să pot strânge doar 300 şi ceva de cuvinte, însă destul de rar.

Cu sau fără citate?

De cele mai multe ori, mai ales când am de inserat şi un citat sau două, fără de care impresia mea este că textul nu ar fi întreg, ajung pe la 800 de cuvinte, un număr rezonabil, cred eu, pentru un text din care vrei să-ţi faci cititorii să înţeleagă cât de mult ţi-a plăcut o carte sau/şi ce anume ţi-a displăcut.

Pentru că tot am amintit de citate, se cuvine să spun că prefer să le folosesc în majoritatea cronicilor mele. Indiferent cum văd unii chestiunea asta, părerea mea este că un citat bine ales te ajută să scoţi în evidenţă sau să întăreşti o idee din carte sau din cronica ta.

Folosind citate, poţi cădea în păcatul scoaterii din context, fapt care în timp îţi va îndepărta cititorii. Însă, dacă ai grijă să alegi doar ce este reprezentativ pentru cartea aceea şi pentru ideea mare pe care o povesteşti în cronica ta, citatul este chiar necesar. Un citat va plictisi mai puţin decât cronica ta, pentru că-i va sări în ochi cititorului, dacă ştii să-l scoţi în relief. Mai ales azi, când se citeşte puţin şi în grabă.

Textul acesta are până acum vreo 640 de cuvinte şi cam 3600 de semne. Dacă a inclus informaţie care te-a interesat, e posibil să fii aici şi pentru încheiere.

Aşadar…

Concluzia mea e că, dacă vrei să publici ceva prin care să câştigi cititori pentru blogul tău, trebuie să o faci în texte de 700-800 de cuvinte, cu citate şi, eventual, cu intertitluri. Intertitlul te ajută să-ţi organizezi informaţia şi să-ţi orientezi mai bine cititorii în cadrul textului. Personal, în cronici nu folosesc intertitluri decât foarte rar, însă în articole precum acesta, ele se dovedesc potrivite.

Nu sunt cel mai nimerit să dau lecţii, mai ales că nu am scris niciodată pentru trafic, iar noţiunile legate de indexarea pe Google mi-au fost ani buni total străine, însă pe mine, unul, m-ar fi ajutat să aflu câte ceva despre cum şi cât să scriu despre o carte atunci când am apucat-o pe drumul ăsta. Până la urmă, fiecare face cum crede, după propriile cunoştinţe şi capacităţi. Bine ar fi dacă s-ar scrie cu grijă faţă de corectitudinea gramaticală. În rest, cu pasiune, totul vine în timp.


Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *