Acuzaţia – Bandi

Scrise în secret între 1989 şi 1995, cele şapte proze scurte incluse în volumul „Acuzaţia” sunt singurele care au reuşit să străpungă baricadele nord-coreene şi să ajungă în Occident.

Despre Bandi (Licuriciul, în coreeană) nu se ştiu prea multe. Identitatea sa este protejată cu sfinţenie, inclusiv de un activist al drepturilor omului, cu ajutorul căruia manuscrisul lui Bandi a fost răspândit în lume. Activistul, Do Hee-yun, a oferit câteva detalii în legătură cu Bandi – că este născut în 1950 şi că a scris mulţi ani în publicaţii ulterior interzise, însă recunoaşte şi că nu a mai vorbit cu el de luni întregi. Nu ar fi de mirare ca, între timp, regimul să-l fi descoperit şi să-l fi trimis la închisoare ori să fi luat altă măsură mai dură.

De altfel, articolele care însoţesc promovarea cărţii pe internet vorbesc şi despre drama prin care trec scriitorii nord-coreeni, forţaţi să facă imagine conducerii statului. Se pare că unul dintre ei, care a îndrăznit să întrebe când va putea să scrie cu adevărat ce doreşte, a fost dus direct la Yoduk, într-o închisoare politică, unde s-a sinucis.

Sunt 7 proze dureroase, ale căror personaje sunt luate din toate zonele sociale. Săraci, oamenii au ca singură grijă obedienţa, conştienţi că doar în felul acesta vor putea trăi cât de cât liniştiţi. Când ajung să-şi pună întrebări, când felul de a se derula lucrurile nu le mai este suficient, atunci cu adevărat ajung să trăiască o dramă. Însă şi cei care se află printre preferaţii regimului, care au locuinţa cu vedere înspre piaţa centrală, în care au loc defilările, sunt permanent sub lupă şi pasibili de a fi pedepsiţi.

Situaţiile sunt uneori ridicole şi teribil de amuzante, dar sunt aşa numai pentru un privitor din afară. Altfel, frica este cea care domină fiecare proză şi care dirijează personajele:

„…în această ţară şi plânsul putea fi luat drept un act de rebeliune pentru care nu exista decât o singură sancţiune crudă, nemiloasă: moartea. Să râzi oricât de mult ai suferi, să taci şi să înghiţi chiar dacă suferinţa te arde pe dinăuntru: aceasta e legea supravieţuirii în ţara asta”.

Citeşti şi te îngrozeşti de lipsa de umanitate pe care o poate încuraja conducerea unei ţări la sfârşitul secolului XX. Ai putea avea impresia că totul se petrece prin Evul Mediu, dacă nu ai identifica mecanisme care se reproduc prin mutaţie inclusiv în România actuală. Este vorba despre incompetenţă şi parvenitism, despre lipsa de caracter şi despre vulgaritatea conducătorilor, precum şi despre formatarea oricărei conştiinţe care s-ar putea opune.

Nu-ţi poţi vizita mama care se află pe patul de moarte dacă nu ai un permis de călătorie, iar dacă ai vedere la piaţa centrală, n-ai voie să afişezi la fereastră decât perdeaua transparentă, oferită de regim. Dacă ai avut un bunic ori un tată revoluţionar, ai ceva şanse în plus la un loc de muncă decent, însă dacă vreo rudă de-a ta a fost acuzată de crime antirevoluţionare, atunci chiar că ai încurcat-o.

Zâmbeşti amar citind prozele din „Acuzaţia”, pentru că ştii înaintea personajelor de aici că nimeni nu are nicio şansă. Unii, deşi obedienţi, au clipe în care încep să spere, însă suferă în urma unui moment de iluminare în care-şi dau seama, o dată pentru totdeauna, că trăiesc în mijlocul unei minciuni uriaşe.

Bandi, Acuzaţia, Editura Polirom, 2017, traducere din coreeană de Iolanda Prodan

Carte disponibilă pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi pe site-ul editurii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *