Alecart – spectacolul mâinilor ridicate

Am auzit de nenumărate ori de frumusețea elevilor din Iași în legătură cu aprecierea literaturii. Mulți scriitori și-au exprimat bucuria în urma întâlnirilor cu liceenii din cadrul cluburilor de genul Logos și Alecart, în jurul cărora de câțiva ani s-a creat o adevărată emulație, un entuziasm greu de înțeles din exterior, de la distanță.

Cum nu cred până nu văd, am ales să asist la o întâlnire a clubului Alecart care a făcut parte din ediția din acest an a FILIT, întâlnire în cadrul căreia doi scriitori străini i-au cunoscut pe liceenii ieșeni la Casa Balaș. Scriitorii cu pricina: olandezul Adriaan van Dis (70 de ani, publicat recent cu „Domnul și câinele” la Editura Univers) și Lisa Stromme, născută în 1973, în Yorkshire, dar care trăiește după căsătorie în Norvegia și căreia i-a apărut, anul acesta, la Humanitas fiction, „Fata cu fragi”.

Moderatoarea, Nicoleta Munteanu, a urmat structura obișnuită a unei astfel de întâlniri, invitând câte o elevă, de data asta de clasa a IX-a, să spună câteva cuvinte despre cărțile invitaților. Lavinia Darie și Maria Popescu au avut ceva emoții când au vorbit în fața colegilor, dar mai ales a scriitorilor, despre cele două romane, însă aceasta a fost numai un soi de încălzire pentru ce avea să urmeze – spectacolul mâinilor ridicate.

Elevii au fost rugați să le adreseze întrebări invitaților, iar acest moment a stârnit zâmbetele și uimirea scriitorilor, surprinși să vadă atâta dorință și pasiune. Adolescenții păreau că se află la un examen de a cărui notă ar fi depins viitorul lor: ridicau mâinile, pentru a fi aleși ca următorii care aveau posibilitatea să adreseze o întrebare, așa cum ar face la o lecție la care vor nota maximă.

Adriaan van Dis a intrat foarte bine în acest joc și, după ce a dezvăluit un secret – câinele din romanul său este, de fapt, chiar el, scriitorul – a lătrat stârnind aplauze.

Pe de altă parte, Lisa Stromme a fost întrebată printre altele ce reacție crede că ar avea Edvard Munch – pictor care joacă un rol important în carte – dacă i-ar citi romanul, iar ea, după ce a zâmbit, a spus „Ah! Nu știu, dar cred că l-ar urî.”

Întrebările elevilor au fost deștepte și au arătat că ei chiar citiseră cărțile respective. Nicoleta Munteanu zâmbea și pasa microfonul cu bucurie, alegând dintre numeroasele mâini ridicate, momente în care m-am gândit la evenimentele literare clasice, în care nimeni din public nu are vreo întrebare.

Două chestiuni interesante rostite de cei doi scriitori:
– Adriaan van Dis a spus că următorul Dickens ar putea fi dintre copiii refugiaților care traversează Mediterana, iar atunci când acest posibil scriitor ar povesti întâmplările din copilărie, nu mulți îl vor crede, pentru că oamenii au nevoie de timp ca să înțeleagă și să accepte realitatea;
– Lisa Stromme a mărturisit că pictura sa preferată, semnată de Edvard Munch, nu este „Strigătul”, ci „Girls on the Bridge”.

Întâlnirea scriitorilor cu elevii a fost și jucăușă, dar și serioasă, mai ales că s-a discutat și despre cum poate literatura să schimbe lumea în bine ori despre cum orice om este și diavol, și înger, iar pe diavol trebuie să-l privești în față și nu să-ți închipui că-l poți da la o parte. Aici, Adriaan van Dis și-a privit palma hamletian, demonstrând experiența sa ca realizator tv.

Ar mai fi multe de povestit, poate cu ocazia altui articol, despre acest gen de întâlniri ori despre revista Alecart, care arată excepțional. Vezi și, totuși, ai impresia că visezi, că nu ești în România, ci în cine știe ce țară în care scriitorii sunt respectați, iar cărțile chiar sunt cumpărate și citite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *