Interviu cu traducătoarea Antoaneta Ralian: “Prefer să fiu vioara a doua decât vioara întâi cu sunet fals”

Doamna Ralian face parte din specia rară a celor care miros cărţile, care le simt şi le tratează ca pe nişte făpturi vii. Cu ocazia acestui interviu, derulat în camera sa de lucru, cu sute de cărţi drept martori, am avut plăcerea să cunosc o adevărată pasionată de literatură. „Dacă

Interviu cu Adrian Georgescu – “Cel care jonglează cu umorul”

M-a bucurat vestea că Adrian Georgescu se pregăteşte de lansarea primei cărţi. „Câteva sfârşituri de lume” apare la Humanitas cu ocazia Bookfestului din această lună şi-mi face plăcere să vi-o recomand, chiar dacă nu ştiu despre ce e :), dar şi să vă îndrum spre omul Adrian Georgescu (încă nu

Interviu cu scriitorul Florin Lăzărescu: “Respect armata şi soldatul simplu”

–               Bianca Burţa-Cernat spunea într-un „Observator cultural” din urmă cu aproape doi ani că romanele dumneavoastră, „Ce se ştie despre ursul panda” şi „Trimisul nostru special”, sunt „două dintre cele mai frumoase cărţi scrise de prozatorii afirmaţi în ultimul deceniu”. Au mai fost şi alte cronici, mai mult sau mai

La 30 de ani după „ta major”

Ultima dată, l-am văzut la TV dându-i o replică în stil propriu lui Mihai Stoica de la Steaua. MM spusese după un meci Timişoara-Steaua, 0-0, că  văzuse pe teren o singură echipă. “Deşi a jucat singură, Steaua nu a reuşit să câştige”, a replicat atunci Radu Paraschivescu. A fost amabil …

Dan Lungu: “Romanul seamănă cu un marş”

Din când în când, îmi mai iese câte un interviu cu o persoană deosebită. De cele mai multe ori, persoana aceasta scrie. Cui am avut plăcerea de a-i adresa întrebări puteţi să vedeţi intrând pe pagina “interviurile mele”. Cum în urmă cu vreo doi ani am făcut drumul Bucureşti-Iaşi special …

Octavian Bellu: „Sportivii trebuie să fie ca militarii unui comando”

Cu Octavian Bellu poţi să discuţi despre gimnastică, dar şi despre Dumnezeu, Eminescu sau Ştefan cel Mare. Putea să ajungă medic, dar a ales să devină antrenor în sportul în care nu există adversari, ci doar parteneri de competiţie. Iar alegerea a fost excelentă: astăzi figurează în Cartea Recordurilor drept

Când imnul e mai important decât familia

Alin Petrache este preşedintele Federaţiei Române de Rugby. Cel mai tânăr şef al unei federaţii sportive de la noi. Are 34 de ani şi o carieră de excepţie.

 

Domnule Petrache, aţi jucat în două dintre cele mai tari campionate ale lumii (englez şi francez) şi aţi fost căpitan al

„Un roman bun poate determina destinul unui om” – interviu cu scriitorul Radu Aldulescu

Acum vreo 20 de ani, Radu Aldulescu s-a despărţit de ultimul loc de muncă, redacţia publicaţiei săptămânale „Baricada”. De atunci, trăieşte doar din scris, fără salariu. Într-o ţară în care, după cum mărturiseşte, „romancierul este un specimen pe cale de dispariţie”, a reuşit să publice şapte romane. Deşi nu vinde

Interviu cu Fănuş Neagu

Am primit cu ceva vreme în urmă revista „Fereastra”, aparţinând de Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” din Mizil. Am găsit acolo multe lucruri interesante, dar, gândindu-mă că prea puţini au acces la revista asta, n-ar fi rău să redau nişte fragmente din interviul pe care Emil Proşcan, directorul „Ferestrei” i …