Citesc pentru a mă întoarce în spotul dulce al vieţii mele

De ce citesc? Asta ar fi întrebarea dinainte de orice, dinainte de a avea blog ori de a cumpăra cărţi peste cărţi, ori de a încerca să le spun şi altora peste ce carte frumoasă am dat.

Mă întreb de multe ori lucrul acesta, dar mai ales atunci când văd …

Ce am învăţat în 10 ani de blogging despre cărţi

Da, s-au făcut 10 ani de blog, ba chiar cred că sunt mai mulţi ani, pentru că înainte de a trece pe platforma wordpress am mai avut un blog pe blogspot. Vremuri apuse, încercări depăşite. De fapt, cred că scriu pe un blog chiar dinainte de a ajunge să scriu, …

Cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit de la începutul lui 2019

Pentru că, de multe ori, trec prea repede de la o carte la alta, iar pauza înseamnă cel mult o zi sau două cât mă gândesc la cronica unei cărţi abia terminate, mi-am spus că nu ar fi rău dacă m-aş uita în urmă, pe ce am citit de la …

Poate că are şi presa vina ei

Acest articol nu este despre cărţi. Sunt vremuri în care cărţile devin inutile şi orice ai spune în legătură cu ele schimbă prea puţin problemele de fond ale lumii în care te mişti.

M-am gândit des în ultimele zile, tot rulând peretele Facebook, la modul în care, tot împingând la …

Un mic bilanţ la 300 de cărţi citite pe goodreads

Ce știu cei din edituri, dar nu vor să aplice atunci când le trimit cărți bloggerilor, e că timpul oricărui cititor este limitat. Fiecare cititor, fie că e, fie că nu e și blogger, mai are și alte datorii cotidiene, pe care le strecoară printre lecturi.

Toți avem familii și …

E-book-ul, încotro?

Acum câţiva ani, e-book reader-ele păreau o alternativă care avea să sufoce cartea tipărită.

Se miza pe preţul ceva mai mic al cărţii, pe uşurinţa de a gestiona un volum mare de cărţi şi pe comoditatea lecturii. Însă timpul a dovedit că e-book-ul nu are succesul scontat. În România, cu …

Bookfestul din afara bulei

În bula mea de Facebook, am foarte mulţi oameni din lumea editorială românească: vorbesc la radio despre cărţile pe care le publică sau le scriu, postează fotografii cu coperţile cărţilor pe care le vând, îşi fac selfie-uri cu prietenii scriitori etc.

La rândul meu, distribui pe reţelele sociale mai degrabă …

Fotbalul, o carte despre care nu ştii cum se termină

Barcelona a pierdut la Liverpool, cu 0-4, după ce câştigase „acasă” cu 3-0, şi a ratat ocazia de a se califica în finala Champions League. Eşecul e cu atât mai dureros cu cât genul acesta de „remontada” se petrece al doilea an la rând. În ediţia trecută, Messi & Co. …

Universul unui scriitor – Bernard Minier

Ca unul care citeşte de ceva vreme şi rubrica Emei Cojocaru de pe bookaholic.ro – Bibliotecă de scriitor – dar şi revista franceză Lire, am remarcat cu plăcere în această revistă existenţa unui soi de reportaj încadrat sub cupola Universul unui scriitor.

Nu mică mi-a fost mirarea ca, în …

Patru chestiuni inedite din „Povestea mea”, biografia lui Michelle Obama

Am scris despre carte pentru citestema.ro, însă cum, după lectură, volumul arată – vorba lui Dan C. Mihăilescu – „precum un câmp de bătălie”, cu numeroase post-it-uri de diverse culori, mi-am spus că ar fi interesant de ales câteva momente mai deosebite.

Cum a fost primul sărut adevărat

A …