Categorii
(mini)cronici

„Extratereştrii. Ce spune ştiinţa despre viaţa în univers” de Jim Al-Khalili

Cea mai plină de nonsens şi cea mai devastatoare concluzie ar fi că suntem chiar singuri şi că am apărut întâmplător, doar noi, doar aici. Iar cea mai entuziasmantă ar fi că nu suntem singuri, ci că există acolo, undeva, o specie care a evoluat asemenea omenirii şi care ne caută cu nişte instrumente care nouă ne sunt astăzi inaccesibile.

Am scris despre carte aici: citestema.ro

Jim Al-Khalili, „Extratereştrii. Ce spune ştiinţa despre viaţa în univers”, Editura Humanitas, anul publicării: 2020, nr. pagini: 256, traducere din engleză de Tudor Călin Zarojanu


Fotografie reprezentativă de Marat Gilyadzinov pe Unsplash

Categorii
(mini)cronici

„Inimă de arici” de Massimo Vacchetta

În „Inimă de arici”, Massimo Vacchetta continuă să povestească despre aceste fiinţe mici şi drăgălaşe care i-au schimbat viaţa. Dacă în cartea precedentă, „25 de grame de fericire”, am făcut cunoştinţă cu acest doctor veterinar care s-a reorientat către îngrijirea aricilor şi am rămas uimit de cât de puternic şi emoţionant era mesajul său, acum am fost realmente încântat să constat că, deşi timpul a trecut, pasiunea lui Vacchetta pentru arici nu s-a atenuat. Dimpotrivă.

Cronica mea, aici: citestema.ro

Fotografie reprezentativă de Guillaume de Germain pe Unsplash

Massimo Vacchetta, „Inimă de arici”, Editura Polirom, colecţia Junior, traducere din limba italiană de Anamaria Gebăilă, anul publicării: 2020, nr. pagini: 256

Categorii
(mini)cronici

„The Four” de Scott Galloway

Galloway crede că trăim nişte vremuri în care e mai greu să faci primul milion decât să strângi primul miliard. Şi spune asta analizându-i pe cei Patru Călăreţi – după cum sunt supranumite cele patru mari companii –, disecând modul în care au crescut şi felul agresiv în care se extind. După el, niciuna dintre aceste firme nu a fost şi nu este cinstită sută la sută, însă cei care le conduc au învăţat mai repede ca alţii o lecţie elementară: eşecul. Fără a căuta neapărat o comparaţie – ca antreprenor, Galloway joacă la cu totul alt nivel – autorul se dă ca exemplu şi recunoaşte că, la rândul său, a eşuat de nenumărate ori şi în multe feluri până când unele dintre firmele sale au cunoscut un oarecare succes.

Cronica mea, aici: citestema.ro

Scott Galloway, „The Four”, Editura Publica, anul publicării: 2018, nr. pagini: 352, traducere din engleză de Monica Lungu

Categorii
(mini)cronici

„Fiecare cu povestea lui” de Jean-Paul Dubois

Poate că nu aş fi început romanul „Fiecare cu povestea lui” dacă nu aş fi aflat despre Jean-Paul Dubois că, jurnalist fiind, şi-a început cariera scriind cronici sportive. Sigur, născut în 1950, Dubois a avut tot timpul să sară de la aceste aparent futile cronici către nişte domenii ceva mai „pretenţioase” precum justiţia şi cinematografia, dar acest detaliu m-a atras în felul lui enigmatic, aşa cum orice alegere pe care o facem îşi găseşte un racord, cât de subţire, în trecutul nostru personal.

Cronica mea, aici: citestema.ro.

Jean-Paul Dubois, „Fiecare cu povestea lui”, Editura Litera, anul publicării: 2020, traducere din limba franceză şi note de Andreea Năstase, nr. pagini: 256

Categorii
(mini)cronici

„Jurnalul unui bătrân nebun” de Junichiro Tanizachi

Un roman pe alocuri trist şi nostalgic, dar care nu te lasă cu un gust amar, „Jurnalul unui bătrân nebun”, publicat la Editura Polirom în 2016, în traducerea din limba japoneză şi note de Magda Ciubăncan, redă povestea lui Utsugi, un bătrân de 70 de ani.

Afectat de câteva probleme de sănătate specifice vârstei, Utsugi se îndrăgosteşte de nora sa, Satsuko, fostă dansatoare. Utsugi este şi autoironic, şi amuzant, nu mai vede chiar bine şi scrie ca să-i treacă timpul mai uşor. Ciudat, Satsuko îi încurajează obsesia, dar are motivele ei: o dată, ca să obţină o bijuterie foarte scumpă, a doua oară, ca să-l folosească pe bătrân drept paravan pentru o altă aventură extraconjugală.

Jurnalul lui Utsugi se pierde uneori în detalii care nu contează în context, dar face tocmai prin aceste detalii o imagine bună pentru Japonia anilor respectivi (romanul a apărut în 1962). Iar dincolo de această imagine şi de şocul celor petrecute între Utsugi şi Satsuko, te face curios să afli cum se termină totul: moare bătrânul, „aventura” celor doi este cumva dezvăluită familiei, se întâmplă, totuşi, ceva cu oricare dintre cei doi care par să cedeze puţin câte puţin acestei aventuri bolnave?

Junichiro Tanizachi, „Jurnalul unui bătrân nebun”, Editura Polirom, anul publicării: 2016, traducerea din limba japoneză şi note de Magda Ciubăncan

Categorii
(mini)cronici

„Primăvara” de Karl Ove Knausgard

Dacă primele două cărţi din cvartetul AnotimpuriToamna şi Iarna – au fost scrise ca nişte colecţii de texte stârnite de cuvinte-cheie, texte dedicate fiicei încă nenăscute a scriitorului, cea de-a treia carte, Primăvara, înregistrează o schimbare de registru şi propune o naraţiune în trei părţi, care aminteşte de celebrul ciclu Lupta mea.

Cronica mea, aici: citestema.ro.

Karl Ove Knausgard, „Primăvara”, Editura Litera, anul publicării: 2020, traducere din limba engleză de Justina Bandol, ilustraţii de Anna Bjerger, nr. pagini: 256

Categorii
(mini)cronici

# despre Paolo Giordano, în Suplimentul de cultură

Eu unul am început să-l citesc pe Giordano cu În vremea contaminării, deși titlul romanului său de debut îmi era familiar. L-am tot amânat, însă apoi a venit clipa în care am ajuns să regret că l-am tot împins în timp. Singurătatea numerelor prime își merită renumele din mai multe motive, pe care voi încerca să le punctez aici.

Am fost surprins de cât de le­jer poate fi citit romanul de debut al lui Paolo Giordano. Mă aștep­tam să ridice o serie de dificultăți de interpretare, subtilități sau chestiuni greu de așezat în context, mai ales ținând cont de faptul că este un volum premiat. Dar m-am înșelat. Ce am găsit în el a fost cu totul altceva: am fost impresionat de ritmul frazelor și de modul aproape matematic în care acesta corespunde poveștii. Un ritm intern urmat ca o umbră de unul extern.

Textul meu integral poate fi citit aici: suplimentuldecultura.ro

Categorii
(mini)cronici

„Cartea miracolelor” de K.J. Mecklenfeld

În „Cartea miracolelor”, Finn, un băieţel de 11 ani, are foarte multe: este ucenic-vrăjitor, poate să zboare pe aripi de vânt şi are şi un partener tare simpatic, pe Orlando, un dragon mereu flămând şi jucăuş. Destinul lui Finn pare unul lin şi fericit, până când un accident îi răpeşte puterea magică: un fulger îi colorează părul în albastru şi îl împiedică să mai zboare. Logic, Finn este foarte afectat şi doreşte cu orice preţ să-şi recapete forţa, mai ales că are câţiva prieteni cu calităţi asemănătoare, faţă de care se simte acum stânjenit.

Cronica integrală, aici: citestema.ro.

K.J. Mecklenfeld, „Cartea miracolelor” (ilustraţii de Joanna Bucur), Editura Humanitas Junior, anul publicării: 2020, nr. pagini: 280

Categorii
(mini)cronici

„Singurătatea numerelor prime” de Paolo Giordano

Am aşteptat prea mult să citesc cartea aceasta foarte cunoscută, premiată şi ecranizată.

Romanul de debut al lui Paolo Giordano – scriitor pe care l-am descoperit, acum câteva luni, când i-am citit jurnalul de pandemie, „În vremea contaminării” – mi s-a părut mai uşor de citit decât m-am aşteptat.

Capitole scurte, propoziţii atent lucrate şi tăiate ca să susţină ritmul alert (deşi povestea nu cere neapărat un ritm deosebit), dar mai ales o poveste de dragoste mai puţin obişnuită stau la baza acestui roman care-şi merită aprecierile. Deşi, trebuie să o spun, pe mine finalul m-a descumpănit. Aş fi vrut altceva, dar e dreptul oricărui cititor să judece, aşa că nu voi divulga sensul acestui final…

Mattia şi Alice sunt doi tineri care suferă din cauza unor momente din trecut: Mattia şi-a pierdut sora în urma unei neatenţii, iar Alice a fost afectată de un accident de la schi. În linii groase, acesta este cadrul, însă psihologic cei doi au portrete mult mai atent construite decât în cele câteva cuvinte de aici. Fiecare poartă cu sine nişte traume şi va fi influenţat mereu de alegerile ori evenimentele din trecut.

Metafora din titlu e legată de faptul că relaţia dintre Mattia (un pasionat de matematică) şi Alice, deşi pare mereu posibilă, este blocată în permanenţă de ceva inexplicabil, aşa cum două numere prime (care se divid doar cu unu şi cu ele însele) sunt separate de numărul dintre ele. Distanţa pare mică, dar este de nedepăşit şi mi s-a părut foarte interesant cum a reuşit Giordano să pună piedici între Mattia şi Alice, deşi, cum am scris mai sus, aş fi vrut să nu procedeze chiar aşa. 😊

Romanul este simplu şi profund ca toate cărţile scrise cu măiestrie. Te face să-ţi pese, te enervează când soluţiile scriitorului nu sunt cele pe care le-ai gândit tu şi te face să te gândeşti la cât de importante sunt unele momente şi decizii din viaţă. „Alegerile se fac în câteva secunde şi consecinţele se plătesc în restul timpului rămas”, scrie undeva în carte. S-a mai spus, se va mai spune, dar niciodată nu va fi suficient pentru a nu mai face alegeri nepotrivite.

Paolo Giordano, „Singurătatea numerelor prime”, Editura Polirom, anul publicării: 2018, nr. pagini: 328, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone


Cartea poate fi cumpărată de la:


Fotografie reprezentativă: freestocks / Unsplash

Categorii
(mini)cronici

„Ghetoul interior” de Santiago H. Amigorena

Mi-a fost greu să înţeleg cum de a reuşit Santiago H. Amigorena să scrie această carte în maniera în care a făcut-o până când nu am citit despre ce mai face şi dincolo de scris cărţi. Ca să fiu cinstit, bănuiam că lucrează în domeniul filmului, pentru că prea a ştiut să taie în tiparul cărţii şi să lase o asemenea intensitate în atât de puţine pagini ca să nu aibă nimic de-a face cu industria cinematografică. Iar bănuiala mi s-a confirmat pe deplin: Amigorena este şi scenarist, şi producător de film, şi regizor, şi actor. Găsesc rar o asemenea alăturare de preocupări în aceeaşi zonă. Unde mai pui că a fost şi partenerul lui Juliette Binoche vreo patru ani? Dar asta e altă poveste…

Cronica mea, aici: citestema.ro