Câteva recomandări de Black Friday 2017

Am citit multe cărţi bune anul acesta şi mi-e foarte greu să aleg dintre ele doar câteva recomandări de lectură. Însă, pentru Black Friday 2017, mi-am propus să vă fac cinci sugestii.

Aşadar:

 

  • Oricare dintre cărţile proaspătului nobelizat, Kazuo Ishiguro. Editura Polirom a reeditat cărţile sale şi mă gândesc că toată seria de reeditări ar fi un cadou frumos pentru un cititor împătimit. Linkul către cărţile lui Ishiguro: aici.

 

 

  • Nu sunt neapărat un fan Dan Brown, dar sunt un fan al cărţilor acaparante. Au trecut mulţi ani de când am citit “Codul lui Da Vinci” şi, chiar dacă nu m-a captivat, aş fi dispus să-i mai acord o şansă mai ales că am auzit voci cum că “Origini” ar fi cea mai bună carte a lui. I-aş citi-o şi numai să văd dacă se poate scrie bine şi când trăieşti deja excelent din scris. “Origini” apare deocamdată disponibilă la precomandă: aici.

 

  • Orice găsiţi de Svetlana Aleksievici. Am fost descumpănit când am aflat că a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, însă tot ce am încercat scris de Domnia Sa m-a cucerit. Are o forţă incredibilă şi o capacitate extraordinară de a extrage metafore din durere. Vă propun “Războiul nu are chip de femeie”  sau/şi “Ultimii martori”, două cărţi dureroase, care se citesc încet şi nu se uită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *