Cu tatăl psihiatru şi mama profesoară de biologie, David Eagleman a ajuns specialist în neuroştiinţe. Unul superpasionat de meseria sa şi extrem de priceput în a le explica altora chestiuni de intimitate ale meseriei sale. Chiar şi cartea aceasta, „Creierul. Povestea noastră”, a scris-o pentru a face accesibile unui public cât mai larg noţiuni care în limbajul tehnic, specializat, al publicaţiilor academice sunt mai greu spre imposibil de înţeles.

Eagleman a mai publicat câteva cărţi, unele traduse şi la noi, tot la Humanitas, cel mai recent titlu fiind unul tot despre creier: „Incognito: Vieţile secrete ale creierului” (2016). Cum nu am mai citit nimic de el şi nici pe terenul arid al neuroştiinţelor nu m-am aventurat până acum, am deschis „povestea creierului” cu prudenţă, ca unul tras de mână dinspre beletristică. Mi-am depăşit rapid temerile, pentru că mi-am dat seama că limbajul lui Eagleman este accesibil oricărui novice şi că stilul scriiturii sale, pigmentat cu numeroase exemple extrem de interesante, nu poate duce decât la o lectură uşoară şi plăcută.

De altfel, am aflat încă din primele pagini o chestiune pe care nu o ştiam şi care m-a ţintuit în fotoliu: vârsta la care creierul unui om are maximul de sinapse (conexiuni între neuroni) este de doi-trei ani. Ar fi vorba despre vreo 100.000 de miliarde de sinapse în momentul de vârf. De două ori mai multe decât ale unui adult. Eagleman întreabă: care sinapse rămân şi care dispar? Răspunsul: cele folositoare, cele „exersate”, rămân. Cele inutile dispar.

„Într-o anumită măsură, procesul prin care devii cine eşti este definit de eliminarea posibilităţilor care existau deja. Devii cine eşti nu datorită elementelor care ţi se dezvoltă în creier, ci datorită elementelor care sunt îndepărtate.”

Am înţeles de aici cât de important este pentru orice copil mediul în care se naşte şi educaţia primită în primii ani de viaţă. În acelaşi timp, este lesne de dibuit rolul covârşitor al părinţilor în această perioadă şi responsabilitatea lor vizavi de mulţimea de sinapse care se duc din indiferenţă.

Cartea răspunde la o mulţime de întrebări şi are darul de a te pune pe gânduri. Ceea ce, desigur, o face foarte valoroasă. În principiu este vorba despre cine suntem şi cum percepem realitatea, cum trăim şi de ce avem nevoie de alţii, dar şi spre ce ne îndreptăm ca specie. În legătură cu problema din urmă, Eagleman povesteşte despre crioconservare, o altă chestiune uluitoare, cu cei care plătesc ca, după moarte, să fie îngheţaţi în speranţa unei vieţi ulterioare. Este în carte şi o fotografie cu containerele în care sunt introduse corpurile (în cazurile unora, este vorba doar despre cap) şi astea par un soi de sicrie, doar că sunt pe verticală şi lucesc (sunt din oţel inoxidabil).

„Creierul. Povestea noastră” se duce în foarte multe direcţii, iar Eagleman a strâns în ea concluziile a numeroase experimente, unele conduse chiar de el. În rezumat, creierul se prezintă ca mult mai important şi mai sofisticat decât credem mulţi dintre noi, de el depinzând modul în care receptăm realitatea. Iar complexitatea lui se înţelege şi din faptul că acţiuni pe care ca oameni le desfăşurăm din instinct, fără să băgăm de seamă, sunt extrem de dificil de implementat în cazul roboţilor.

„Imaginează-ţi că stăm amândoi într-o cafenea. În timp ce discutăm, vezi cum îmi ridic ceaşca de cafea ca să iau o înghiţitură. Acţiunea este atât de obişnuită, încât de obicei nu este luată în seamă dacă nu-mi vărs cafea pe cămaşă. Dar trebuie să recunoaştem acest lucru: nu-i deloc uşor să duc ceaşca la gură. În domeniul roboticii încă se fac eforturi pentru a îndeplini fără probleme această sarcină. De ce? Pentru că această acţiune simplă se bazează pe miliarde de impulsuri electrice pe care creierul meu le coordonează cu meticulozitate.”

Marele dar al cărţii acesteia este că te face interesat de neuroştiinţe şi conştient că acestea sunt zone ale cercetării din care omenirea va avea enorm de câştigat în următoarele decenii. Un domeniu uluitor, care poate îmbunătăţi foarte mult calitatea vieţii.

David Eagleman, „Creierul. Povestea noastră”, Editura Humanitas, 2018, 240 de pagini, traducere: Elena Ciocoiu

Carte disponibilă pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro şi pe libhumanitas.ro.

Sursa foto: imdb.com