Un Chișinău corupt și sărac, cu instituții disfuncționale, prins între aspirațiile europene ale cetățenilor săi cinstiți și cele estice ale funcționarilor deprinși cu bunul mers al șpăgii, este punctul central al celui mai recent roman publicat de scriitorul basarabean Iulian Ciocan.

Din acest oraș, a fost ales un bărbat pe la 60 de ani, grăsuliu – ori „trupeș”, după cum îl caracterizează „moldoveneşte” Iulian Ciocan, un soi de şefuleţ pe la o direcţie importantă din cadrul primăriei, un tip obişnuit cu plocoanele şi amantele, cu maşinile scumpe şi tratamentele preferenţiale. Nistor Polobok a tot strâns avere fără să ţină cont de nimeni şi de nimic, însă o întâmplare aparent nesemnificativă îl va determina să-şi calculeze ceva mai bine viaţa.

Când se întoarce acasă într-o noapte, imediat ce iese din maşină, calcă într-o groapă apărută din senin chiar în faţa „castelului” său. Nedumerirea sa se amplifică în zilele următoare, când groapa, deşi reparată cu sârg, se tot lărgeşte, pe măsură ce Nistor Polobok începe să vadă tot felul de semne legate de trecutul său întunecat, de care de la un punct încolo trebuie să ţină cont. Lărgirea gropii nu are nicio explicaţie şi totul pare să ţină mai degrabă de metafizică şi vise decât de geofizică, fapt care atrage niţel mister asupra evoluţiei romanului.

Din acest punct, cu dese intertextualităţi, cu umor, ironie şi cu un ochi critic la adresa mersului „moldovenesc” al lucrurilor, Iulian Ciocan s-a folosit de groapa care stă să înghită nu doar palatul lui Nistor Polobok, ci întregul oraş, pentru a scoate în evidenţă nevoia unui moment zero pentru o societate care se autodevorează prin corupţie şi imoralitate.

„Dama de cupă” se citeşte uşor, pentru că te face curios să afli care este cauza gropii şi cum va fi rezolvată „cauza”. Are şi ceva accente horror – până şi un bebeluş cade în groapa care pare să nu aibă fund –, însă nota care se simte cel mai des aparţine satirei. Ca jurnalist la Europa Liberă, Iulian Ciocan este atent la modul în care se raportează moldovenii la Europa şi la concepte precum libertate şi moralitate, iar asta se vede din scriitura sa de aici şi nu numai.

Mai mult decât în cărţile sale anterioare, aici am remarcat, de multe ori cu amuzament, regionalismele – termeni care dau culoare prozei lui Iulian Ciocan. Câteva exemple: „…Nistor Polobok rămase cu ochii boldiţi la dânsa minute în şir”; „Dar e problema ta ce faci. Vrei să zdohneşti? Zdohneşte!”; „Eu zic aşa: am acum strictul necesar! Pot să mă simt oleacă om acum!”.

Atent cu personajele sale, pe care le caracterizează deseori mai ales prin nume şi aspect fizic, Iulian Ciocan populează o lume mizerabilă, aflată, fără să-şi dea seama, pe marginea prăpastiei. Pe Nistor Polobok îl foloseşte ca pe un apostol pe care nu-l mai crede nimeni din cauza istoricului său de om corupt. Un apostol care, deşi se căieşte, nu mai este ascultat de nimeni.

„Dama de cupă” trimite la „Dama de pică” a lui Puşkin, nu doar prin nume, ci şi prin evoluţia personajului principal. O chestiune frumoasă, ce ţine de valoarea scriitorului şi de plăcerea cititorului pasionat, care va găsi un background livresc bogat în acest roman scurt, dar şi alert, amuzant, dar şi amar.

Iulian Ciocan, „Dama de cupă”, Editura Polirom, 2018, 208 pagini

Cartea poate fi cumpărată de la libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, libhumanitas.ro şi de pe site-ul editurii.