„Driblingul meu. Autobiografia” de Johan Cruyff (împreună cu Jaap de Groot)

„Driblingul meu. Autobiografia” de Johan Cruyff (împreună cu Jaap de Groot)

Chiar dacă a murit acum aproape doi ani, Johan Cruyff încă mai influenţează puternic fotbalul. Felul său de a gândi acest sport, atât tehnic, cât şi tactic, se poate vedea limpede în meciurile Barcelonei şi ale lui Manchester City. Barcelona, unde chiar el a implementat modelul încă din perioada în care a fost antrenor acolo, şi City, pentru că acolo antrenează Guardiola, fostul său elev.

În biografia sa, scrisă din câte îmi dau seama cu puţin înainte de moarte – la un moment dat, Johan vorbeşte despre încurajările primite în urma diagnosticului legat de cancer pe care l-a primit prin 2015, deci cu câteva luni înainte de dispariţie (martie 2016) – aşadar, în această biografie, el pomeneşte adesea de Ajax, Barcelona şi… Bayern München. Ultima, pentru că era antrenată tocmai de Guardiola.

Despre Ajax şi Barcelona, Cruyff povesteşte în detaliu, mai ales cu privire la modul în care a încercat să-şi implementeze conceptele. Viziunea fotbalului total, formulată odată cu Cruyff, a presupus atât o organizare matematică a jocului propriu-zis, cât şi un anume mod de a gândi structura clubului, orientat pe promovarea propriilor jucători, crescuţi în club, şi pe implanturi care să ridice valoarea lotului.

Legat de jucători, cartea asta distruge orice prejudecată legată de nivelul intelectual al fotbalistului. Fotbalist foarte bun e acela care ştie să-şi folosească mintea, care vede jocul în profunzime şi care îşi poate modela mişcarea în funcţie de evoluţia coechipierilor.

„Orice antrenor vorbeşte despre mişcare, despre necesitatea de a alerga mult şi de a avea ruperi de ritm. Eu spun să nu alergi atât de mult. Fotbalul trebuie jucat cu mintea. Trebuie să fii la locul potrivit la momentul potrivit, nici prea devreme, nici prea târziu.”

Aproape un maniac al cifrelor (cu predilecţie pe tot ce ajunge la numărul 14, care a stat şi pe spatele tricoului lui Johan), olandezul a descris aici principiile de bază ale jocului modern, aşa cum îl vedea el: modelul triunghiular, cu distanţa dintre jucători nu mai mare de 10 metri. Asta presupune mişcare permanentă şi armonie între fotbalişti, dar şi un intelect peste medie.Totul, nu pe un fond încrâncenat, ci pe cât posibil cu zâmbetul pe buze, pentru că fotbalul, spunea Johan, înseamnă înainte de toate distracţie.

„Nu mă gândeam mereu la cei mai buni unsprezece fotbalişti, ci mai degrabă la un grup de jucători care se potrivesc cel mai bine între ei.”

„Jucătorul bun este acela care joacă dintr-o singură atingere a mingii şi care ştie încotro să alerge…”

„…consider că jocul balonului dintr-o singură atingere este cea mai înaltă formă de tehnică.”

În ce priveşte organizarea clubului, atât la Ajax, cât şi la Barcelona, Cruyff a crezut în capacitatea foştilor fotbalişti de a contribui la progresul cluburilor. Altfel, cum era situaţia la Ajax, unde un comitet al directorilor avea prea mare putere de decizie în chestiuni care ţineau de exprimarea echipei, deci nu doar pe partea administrativă, conducerea unui club îşi poate submina singură eforturile.

„Ajax înseamnă, de fapt, două cluburi – profesionişti și amatori –, iar amatorii, care nu ar trebui să aibă nicio putere, sunt în continuare capabili să-i dea afară pe şefii clubului profesionist.”

Cartea aduce la suprafaţă dezamăgirile pe care le-a trăit Johan Cruyff atât la Ajax, cât şi la Barcelona, unde eforturile sale au fost greşit interpretate şi de unde a fost nevoit să plece deşi fusese foarte bine intenţionat.

„Driblingul meu. Autobiografia” acoperă tot ce a fost important în viaţa şi cariera lui Cruyff: copilăria, cu fotbalul început foarte devreme chiar la Ajax, unde lucra la îngrijirea gazonului unchiul său, tinereţea şi debutul în echipa naţională a Olandei, performanţele cu Ajax şi Olanda (din păcate nu a câştigat titlul mondial, deşi a fost foarte aproape), chestiuni ceva mai intime, cum ar fi o tentativă de răpire, eşuată, care i-a grăbit retragerea din echipa naţională, familia – cu socrul-consilier financiar, cei trei copii, soţia, mereu alături –, plecarea în America, venită după un eşec financiar teribil (a investit mulţi bani într-o ipotetică fermă de porci, care s-a dovedit o escrocherie), şi în cele din urmă apariţia fundaţiei care îi poartă numele şi ale cărei direcţii sunt astăzi foarte diverse, de la construirea de terenuri de fotbal până la ajutorarea copiilor care se află în scaune cu rotile.

Cruyff a fost mare, chiar uriaş, din cel puţin două motive: principiile sale de joc rezistă şi dau astăzi fotbalului cea mai plăcută expresie – dacă nu credeţi, priviţi orice meci jucat de Barcelona sau Manchester City – şi, al doilea motiv, a fost în stare să-şi recunoască greşelile şi să o ia de la capăt. Sunt foarte puţini oameni de genul acesta şi, chiar şi din evoluţia lui Johan, se vede că şi mai puţini îi apreciază aşa cum ar trebui cât sunt în viaţă.

Johan Cruyff (împreună cu Jaap de Groot), „Driblingul meu. Autobiografia”, Editura Publica, 320 de pagini, traducere: Alexandru Gheorghiaş, 2017

Carte disponibilă pe libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro şi pe site-ul editurii.

Sursa foto reprezentativă: youtube.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *