„Gargară cu gudron” de Jáchym Topol

Poet apreciat în Cehoslovacia chiar și înainte de Revoluția de catifea (a fost arestat de câteva ori din cauza activităţii literare în samizdat, precum şi din pricina colaborării cu Solidaritatea poloneză), Jáchym Topol a debutat în roman în 1994. „Gargară cu gudron”, cel de-al patrulea său roman, spune o istorie ficţionalizată, însă puternic ancorată în realitatea cehoslovacă din 1968, din timpul invaziei forţelor Pactului de la Varşovia.

Naratorul este un băieţel orfan, care creşte într-un cămin, alături de alţi copii de vârste şi origini diferite. Prima parte îl prezintă pe Ilja în acest cămin, care este condus iniţial de măicuţe, până când se transformă într-un soi de şcoală militară la cheremul unor veterani de război, iar a doua îl urmează pe Ilja care părăseşte căminul şi ia parte la conflictul iscat odată cu invadarea ţării.

Un calcul simplu ne arată că, în 1968, Topol avea vreo şase ani, deci prea puţini pentru a-şi aminti foarte multe din acel context socio-politic. Totuşi, el face o treabă extraordinară în „Gargară cu gudron”, în care combină două feluri de roman, corespunzătoare celor două părţi amintite. Prima, cea care „se ocupă” de Ilja cel din cămin, este impregnată de realism şi pare un soi de „Împăratul muştelor” adaptat la Cehoslovacia lui 1968, iar cea de-a doua, în care Ilja, după ce pleacă de la cămin, e fie cu rezistenţa, fie cu invadatorii, aminteşte de Bohumil Hrabal şi Jaroslav Hašek.

Prima parte este foarte dură, iar copiii trăiesc într-un primitivism la marginea violenţei – în care se şi cufundă odată cu trecerea de la conducerea măicuţelor la cea a veteranilor. Aici, militarul grobian pare un soi de Mesia cu pregătire cazonă, menit să redea speranţa la viaţă, asemenea partidului unic. „Ca fiu al regimentului am fost călit de Brigada de Aviaţie a lui Stalin. M-au trimis de la Centru să curăţ locul ăsta. O să-l curăţăm împreună!”, le zice puştilor comandantul Vyžlata, în unul dintre delirurile sale de putere. Sunt câteva scene de o violenţă teribilă aici, teribilă mai ales dacă luăm în calcul vârsta protagoniştilor, care sigur că nu au cum să iasă din aceste experienţe nemarcaţi.

Asta se vede şi din partea secundă, în care accentul cade pe satiră, iar Ilja ajunge să ia loc într-un tanc alături de un ofiţer rus, Egorov, pe care-l conduce, chipurile, către localitatea pe care urmează să o bombardeze. Asta, până când misiunea ruşilor se reformulează în intenţia de a construi un soi de circ uriaş, care să le demonstreze localnicilor intenţiile civilizatoare şi culturalizante ale invadatorului sovietic. Aparent, Ilja joacă aici rol de sabotor, dar cel puţin până la un punct impresia mea a fost că nici măcar el nu ştia de care parte să se situeze. Sugestia este că, la ceas de război, e mai simplu să te laşi dus de val şi să nu mai gândeşti. Altfel, îţi complici singur existenţa.

„În asemenea momente îmi doream să fiu ucis, astea erau clipele mele rele, trase de la prea mult gândit.”

Există un puternic accent simbolist, îndeosebi în partea a doua a romanului, când absurdul câştigă tot mai mult teren în timp ce tanchiştii, îndrumaţi de Ilja, se învârt în cerc, iar lumea este la un pas de cel de-Al Treilea Război Mondial, care ar fi început la modul serios, dacă, aşa cum constată Ilja, Cehoslovacia n-ar fi fost lăsată să se descurce singură.

„…flăcăii noştri viteji, cehi şi slovaci, făceau incursiuni peste graniţa occidentală, pe tancuri, ba chiar şi în maşini de teren sovietice, purtându-şi kalaşnikovurile fără recul, pentru a-i spune lumii adevărul despre atrocităţile comuniste, astfel încât lumea liberă să se pornească, în sfârşit, iar nu doar să urmărească pasiv rezistenţa eroică a Cehoslovaciei în faţa şuvoiului de sovietizare forţată. Însă lumea liberă nu dădea doi bani pe Cehoslovacia, se căca pe ea.”

Gargara cu gudron era metoda prin care măicuţele îi pedepseau pe cei care minţeau. Apa cu săpun, care în mod normal curăţă, provoca durerea atunci când intra în contact cu vreo băşicuţă de pe gât sau de pe nas. Cam aşa şi cu intenţiile pacifiste ale Pactului Atlantic şi ale Pactului de la Varşovia.

Topol este contaminat de comunism şi de nazism. Pentru el, asta este realitatea în care a crescut şi pe care o redă cu forţă. A se căuta şi o altă carte apărută tot la Editura Art, „Atelierul Diavolului”, în care locuitorii unui fost lagăr de concentrare îşi transformă orăşelul în atracţie turistică (ceea ce aminteşte şi de Yan Lianke, „Bucuraţi-vă de viaţă!”, dar asta e deja altă poveste).

Jáchym Topol, „Gargară cu gudron”, Editura Art, 2017, 336 de pagini, traducere din cehă de Lidia Nasincova

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *