„Marşul lui Radetzky” de Joseph Roth

Sunt trei generaţii de slujitori ai Imperiului Austro-Ungar pe care Joseph Roth le-a urmărit în capodopera sa, „Marşul lui Radetzky”. Trei generaţii din familia Trotta, devenită von Trotta und Sipolje şi ridicată la alt nivel social după ce bunicul, pe atunci căpitan şi ţăran sloven, i-a salvat viaţa împăratului Franz Joseph.

Fiul căpitanului devine prefect, iar nepotul, ei bine, nepotul pare cel mai departe de apiraţiile înalte ale bunicului. Carl Joseph intră în armată, la cavalerie, însă e limpede că nu acolo e locul său. Chiar el se întreabă ce caută în faţa soldaţilor, iar când însuşi împăratul inspectează trupele, paloarea şi inadecvarea lui Carl Joseph sunt evidente.

Carl Joseph va trăi frustrările celui care nu şi-a găsit menirea şi care nici în dragoste nu poate pricepe cum stau lucrurile. Va trăi disperarea celui conştient de limitările sale, de slăbiciunile sale, şi va face un ultim gest onorabil, cu care probabil că speră să onoreze memoria bunicului. E aici de discutat cât de responsabil de felul său de a fi este tatăl lui, prefectul, care l-a educat extrem de rigid şi nu i-a încurajat deloc libertatea. De unde naivitatea lui Carl Joseph în materie de femei, de gestionarea banilor, de alegerea prietenilor…

Pe lângă muzică, cu acest marş al lui Radeztky care traversează ani, vârste şi tragedii, onoarea are un rol important în carte. Onoarea familiei von Trotta und Sipolje, supravegheată simbolic de portretul bunicului-erou. Onoarea imperiului, aflat în ultimii săi ani de putere, şi onoarea împăratului, unul îmbătrânit şi slăbit, deşi încă eficient în actul de conducere (o audienţă la împărat încă mai produce tot felul de mişcări în care oamenii sunt simpli pioni).

La fel, moartea, care seceră în jurul împăratului („Întregul ogor era pustiu de pe acum şi numai el, împăratul, ca un spic argintiu uitat, mai stătea acolo şi aştepta.”) şi care pare de multe ori rezultatul onorabil al apărării demnităţii. Este una dintre ultimele amprente ale stabilităţii imperiale, în care valoarea principiului încă mai însemna ceva.

Un roman foarte frumos, închinat cu regret unor vremuri apuse, în care imperiul e ca un mal care se surpă. Încet, se văd primele mişcări, primele uşoare deplasări de teren, dar treptat, pe măsură ce împăratul îmbătrâneşte, asemenea prefectului von Trotta und Sipolje, alunecarea devine evidentă şi ireversibilă. Se moare demn, cu un soi de împlinire a sensului vieţii, şi se trăieşte uneori cu respect faţă de superior, alteori cu o lipsă totală de responsabilitate.

Joseph Roth, „Marşul lui Radetzky”, Editura Polirom, 2013, traducere din limba germană şi note de I. Cassian-Mătăsaru

Carte disponibilă pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi pe site-ul editurii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.