Despre cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, am văzut aproape în unanimitate păreri feminine entuziaste, deşi sunt convins că lângă unele doamne şi domnişoare care au citit confesiunile de aici s-au aşezat şi nişte domni ori prinţişori curioşi.

Ioana mai este cunoscută ca Prinţesa urbană. Are un blog foarte apreciat (în general de mămici, dar nu numai) şi a reuşit să coaguleze o comunitate puternică, atipic de empatică pentru România de azi, în care „ele” îşi spun „pumoasele” – un fel de frumoase-pufoase, dacă acest spaţiu cultural îmi permite. „Pumoasele” au tot soiul de iniţiative, se ajută reciproc şi apar la nevoie una pentru cealaltă precum muschetarii lui Dumas. Această solidaritate de breaslă ori de nişă ori de sectă, nici nu ştiu cum să-i spun din moment ce în familia lor intră şi mămici, dar şi domnişoare singure şi neatinse de flacăra vieţii, aşadar această întrajutorare despre care am auzit, fireşte, de la o mămică, m-a determinat să arunc o privire primei cărţi scrise de Prinţesa urbană. Şi nu am avut un singur motiv.

Cu ceva vreme în urmă, cartea, care am înţeles că include multe din textele de blog ale Ioanei, era în topul vânzărilor unei librării online. Sigur, alături de titluri îndoielnice, fiecare pe nişa lui de cititori, însă „O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă” era şi a rămas altceva în acest top al vânzărilor. Singura carte despre naştere şi familie şi despre educarea copiilor din topul la care fac referire. Aşadar, nu tema, ci altceva a vândut cartea. Poate chiar grupul „pumoaselor” să fi contribuit la succesul de marketing. Fiecare „pumoasă” o fi cumpărat câte 20 de exemplare, să şi-l pună printre borcanele de zarzavat. Ei, glumesc, nu vă ofuscaţi, dragelor! Fiecare, probabil, şi-a cumpărat exemplarul său, pe care l-a însoţit de autograful autoarei la unui dintre evenimentele doldora de lume la care şi-a prezentat cartea.

Pentru a găsi o explicaţie cât de cât serioasă succesului acestei cărţi, am purces la lectură. Şi-am dat, şi-am luptat, cu puţină chinuială, pe-acolo pe unde se vorbeşte de dilataţie şi de cât de greu i-a fost Ioanei la prima naştere (astăzi are doi copii frumoşi şi deştepţi; muah!), însă, ce să vezi, a început să-mi placă, nu târziu în carte, ci chiar devreme, din mai multe motive. Le-aş enumera matematic, dar mi-e teamă că mă veţi privi ca unul care a citit aşa ceva cu creionul în mână şi n-aş vrea să vă las chiar impresia asta, drept pentru care vă spun că stilul scriiturii e unul simplu şi direct, foarte amuzant pe alocuri, iar conţinutul, plin de învăţăminte, fără să pară didactic, precum unele cărţi de parenting de astăzi, care-ţi explică în detaliu ce să faci ca să scapi bebelul de gaze ori vârsta la care se trece la diversificarea mâncării.

Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc e un soi de rezumat bine structurat, cu tot cu soluţii, al problemelor pe care, să zicem, cinci mămici şi le-ar putea expune reciproc în vreo două ore de stat cu copii în parc. Nu există aici nimic spus pe ocolite ori cu pudoare, de la durerea naşterii la întoarcerea la sexul cu soţul de după perioada aceea ciudată şi interesantă, deopotrivă, care ţine aproximativ de la aflarea veştii legate de sarcină şi până la repatrierea hormonilor responsabili cu plăcerea sexuală.

Ca femeie, viitoare mamă, cartea aceasta ar putea să-ţi fie de mare ajutor. Ai putea să afli, la prima mână, multe detalii despre cum să faci faţă noului statut. Ca bărbat, viitor tată, chestiunea stă asemănător: ştii să anticipezi mai uşor stările partenerei, să o înţelegi, și îţi dai seama că, oricând, orice, e numai o etapă, ceva trecător, de care mai degrabă trebuie să te bucuri, în loc să stai posomorât ca un condamnat la o viaţă veşnică fără sex şi cu orăcăituri.

Prinţesa urbană a reuşit un fel de „Mama şi copilul” pentru ea, dar şi pentru el, pe un ton mai mult decât accesibil, iar acest lucru, chiar de-ar fi singurul, ar justifica succesul cărţii. Ioana Chicet-Macoveiciuc sigur a scris despre ce se pricepe cel mai bine: viaţa ei. Şi a făcut-o nu neapărat cu gândul de a vinde, ci pentru a le fi de ajutor altora, care vor să vadă cum să-ţi creşti o familie, chiar dacă începi de la single şi de la un job care te ţine „în priză” de dimineaţa până seara. Totul pare firesc, precum în textul scris de soţul Ioanei, prins şi el aici, printre postări de bloguri şi amintiri comico-dramatice, soţ care-şi povesteşte experienţa co-naşterii:

„…stai şi te gândeşti la naşterea copilului tău şi-ţi închipui că va fi cu surle şi trâmbiţe, că se vor auzi măcar tobe şi trompete şi că pământul se va opri puţin din rotaţie până când se naşte copilul, dar de fapt lucrurile se petrec cât se poate de în linişte şi pe neobservate: afară e o zi ca oricare alta de primăvară, cu puţină ploaie şi vânt şi un pic de soare, iar înăuntru se întâmplă cel mai important lucru din viaţa ta de până atunci”.

O carte recomandată nu doar celor interesaţi de procreere şi de educaţia copiilor, ci şi celor care vor să scrie ca să vândă. Reţeta, dacă tot veni vorba, e simplă: fiţi direcţi, amuzanţi, cu emoţia şi pasiunea la purtător! Prinţesa urbană aşa a făcut şi a reuşit să-şi ţină cititoarele (şi cititorii) în braţe cât au vrut ele (ei). Şi încă o secundă.

Ioana Chicet-Macoveiciuc, O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă, Editura Univers, 2015

Carte disponibilă pe libris.ro.

Cronică publicată şi în revista Timpul, 14.03.2016.