„Observatorul” de Evald Flisar

Întrebarea de la care demarează acest roman este: „Ce-ai face dacă ai şti că mai ai de trăit numai un an?”

Dură întrebare, mai ales când ea ţâşneşte în mintea unui tânăr de 22 de ani. Un tip creativ, cu ambiţii livreşti şi dramaturgice, care află că suferă de cancer la splină.

Aşadar, ce-ai face? Simon Bebler întreabă în stânga şi-n dreapta, fără a se dezvălui şi doar pentru a vedea ce-ar face alţii în locul lui. Pare nedumerit, nu e o veste pe care s-o accepţi uşor, mai ales la 22 de ani.

Se dedublează. Îşi zice Barton Fink, după personajul fraţilor Coen, şi încearcă să trăiască pe culmi, deşi are frustrarea că nu poate intra mai în adâncul lucrurilor. De pildă, în materie de relaţii sexuale, este un privitor neimplicat. Patologia se va înţelege din carte, după cum se va distinge şi frământarea lui constantă:

„Nu suntem noi toţi, în general, observatori? Există ceva la care să putem participa direct?”

Are multe întrebări Simon alias Barton, dar multe răspunsuri le rezolvă pe altele. La cea din urmă, va găsi răspuns cu ajutorul unui om al străzii, care-l va implica, nici el nu înţelege de ce, într-o misiune fără întoarcere. Va trebui să meargă la New York cu un pachet, pe care să i-l predea unui anume Vincent Vega.

Sigur, cine se uită la filme (iar Simon se cam uită) ştie că Vincent Vega e un personaj din „Pulp Fiction”. Acesta e primul indiciu că misiunea e una neobişnuită, iar cititorul trebuie să se aştepte şi la alte apariţii stranii, precum cele ale lui Al Pacino, Woody Allen sau Uma Thruman… Dar până acolo, Simon/Barton va constata că a picat într-un thriller la puţină vreme după aterizarea pe aeroportul din New York.

Aşadar, întrebarea aceasta – „Există ceva la care să putem participa direct?” – îşi găseşte repede răspunsul. Ulterior, vor primi răspuns toate întrebările, inclusiv cea care a stârnit romanul, pentru că, prins în vârtejul evenimentelor, Simon aproape că va uita de diagnostic. Se va vedea pe sine ca parte a unui joc, va fi capabil chiar să ucidă, dar şi să se îndrăgostească ori să ia o decizie care va influenţa nu doar toată povestea, cât şi destinul omenirii.

Arta, îi spusese cineva la un moment dat lui Simon, este să reuşeşti să fii, în propria viaţă, şi protagonist, şi partener, şi figurant. Cum face parte dintr-un scenariu la limita imaginaţiei, Simon se descurcă în toate cele trei ipostaze, eliberându-se. Când conştientizează asta, îl vezi cu adevărat fericit şi poate că acesta este şi mesajul cărţii lui Flisar, în care iluzia face parte din realitate, ba uneori chiar o sufocă.

Dacă n-ar fi fost menţionate nişte date despre el pe manşeta romanului, aş fi zis că Evald Flisar este un scriitor tânăr. M-aş fi înşelat amarnic. Are nu mai puţin de 72 de ani, iar „Observatorul” a fost publicat în slovenă acum vreo 8 ani. În nici un caz romanul nu pare scris de cineva la 64 de ani. Are ritmul şi suspansul pe care numai cineva tânăr în spirit i le-ar putea imprima.

„Observatorul” este un thriller reuşit, unul dintre numeroasele romane ale slovenului Evald Flisar, multe dintre ele premiate în ţara natală, unde a fost în trei perioade preşedintele Asociaţiei Scriitorilor. Poate că la ei premiile literare se dau cât de cât pe merit, nu ca în România.

Evald Flisar, „Observatorul”, Editura Pandora M, 2017, 336 de pagini, traducere din slovenă şi note de Paula Braga Šimenc

Carte disponibilă pe libris.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *