Poveste cu îngeri, berze şi cârnaţi – despre „Măcelăria Kennedy” de Radu Ţuculescu

Mugeşte a realism magic această nouă carte a maestrului Radu Ţuculescu, pe care mi-l făcusem amic în ale literaturii prin 2006, când a binevoit să publice „Povestirile mameibătrâne”. Romanul acela mă intrigase încă de la titlu, pentru că nu pricepeam de ce lipise autorul cele două cuvinte, „mamă” şi „bătrână”.

Acum, la 11 ani distanţă, amiciţia noastră literară, care nu trece dincolo de faptul că eu îl citesc şi Domnia Sa scrie (dar îmi place să-i spun amiciţie, pentru că mi-l simt aproape pe acest scriitor sclipitor şi ghiduş), ne-a pus în faţa unui nou titlu ciudăţel, căci, nu-i aşa, ce legătură ar avea numele unui fost preşedinte american şi o măcelărie? E, din nou, o alăturare interesantă, aşa cum este şi galeria personajelor, care mai de care mai straniu.

De fapt, totul este straniu în acest roman „ţuculescian” – localitatea în care se petrec lucrurile, Luna de Jos, e un soi de Macondo sau de Yoknapatawpha, o stradă care va juca rol important în roman este Strada Cimitirului, iar personajele, ei bine, aici să vă ţineţi: avem un măcelar care, bineînţeles, va inaugura această măcelărie din titlu – de ce Kennedy, vedeţi în carte – a cărui soţie, Matilda, doarme de câteva zile, riscând să piardă nu doar inaugurarea, ci şi eclipsa de soare care va să fie în ajunul deschiderii măcelăriei; apoi, ajutorul de măcelar e un poet vegetarian, primarul fluieră tot timpul când vorbeşte, o bătrânică se visează poetă eminesciană, în timp ce alte două, surori gemene, caută să-şi însceneze propriul priveghi, mai sunt pe-acolo şi o doctoriţă-bloggeriţă, dar şi un artist naţionalist, Marele Petric, care ţine o cuvântare la amfiteatrul din Pădurea Pătrată – un fel de centru cultural pentru Luna de Jos – fix în zilele de dinaintea inaugurării măcelăriei.

Nu se putea ca Luna de Jos să nu aibă şi un evreu, şi tocmai el să vândă ochelari pentru eclipsă. La fel, nu era distracţia maximă dacă nu era inclusă aici şi o formaţie cu nume simpatic, Muscamor, cu o solistă delicată, Doris. În fine, un cuplu de îngeri, care apare din când în când parcă pentru a reaminti că, deşi cadrul e atât de mundan, realitatea are „multiple aspecte”, după cum maestrul Ţuculescu a considerat potrivit să includă şi o familie de berze în scenariu, care tot discută despre cum ar fi frumos să ajungă într-o ţară în care plouă cu broaşte. Un fel de „vrabia mălai visează”, după cum măcelarul n-are cum să viseze altceva în afară de copaci în care cresc muşchiuleţi şi cârnaţi.

M-a intrigat cum personajele erau introduse rând pe rând, ca într-un adevărat şir, fără ca naratorul să revină la cei abia depăşiţi. Nu a revenit la ei până la un punct. După ce i-a înşirat şi le-a spus poveştile magice, a revenit aproape la fiecare în parte şi apoi la toţi, ca membri ai comunităţii de „luneni”, pentru a-i face martorii unei istorii profund umane la capătul căreia te poţi întreba dacă nu cumva, de fapt, totul nu a fost decât un vis mai lung, rod al somnului prelungit în care a căzut soţia măcelarului, Matilda.

„Măcelăria Kennedy” este un joc, vesel până la un punct, în spiritul a ceea ce disting la acest scriitor: o plăcere a scrisului, a poveştii, şi doi ochi vioi, care au văzut multe. Mă simt onorat să vi-l recomand pe Radu Ţuculescu, pe care îl salut cu drag, de la distanţa unei amiciţii cititor-maestru scriitor.

Radu Ţuculescu, „Măcelăria Kennedy”, Editura Polirom, 2017, 232 de pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro şi pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *