O bătrână poate da de pomană şase raci strânşi cu migală de altcineva şi lăsaţi la răcit, iar o fată poate supravieţui în urma a două situaţii tragice care se succed în doar câteva minute: este lovită de un biciclist şi este atacată de nişte violatori dintr-un sat vecin.

O fetiţă poate râde lângă sicriul prietenei sale, iar un elev premiant poate ajunge proxenet prin străinătăţuri, deşi familia îl crede mare om de afaceri. De asemenea, un poet cu renume se poate dovedi puţin nebun din moment ce crede că are un soi de misiune divină pe Pământ, iar o ziaristă se poate trezi faţă în faţă cu un bişniţar pe care l-a afectat printr-un articol publicat.

„Râsul” conţine 12 povestiri scrise cu naturaleţe despre tot felul de situaţii care mai de care mai interesante. Unele vin din copilăria naratoarei, altele din perioada de început a carierei sale de ziaristă, însă toate vorbesc despre râs ca despre un mecanism de protecţie. Că această protecţie se declanşează în faţa absurdului ori în faţa unui moment şocant, e mai puţin important. Important e că, prin râs, se poate trece mai departe indiferent de gravitatea situaţiei.

Prozele par ficţiuni bazate pe realitate, în multe momente conexiunile cu cariera ori cu viaţa de familie a scriitoarei fiind evidente. Nicio problemă, dimpotrivă. Ele au farmecul şi modestia lor livrescă. Nu par deloc să-şi dorescă să surprindă şi sunt uneori nişte amintiri jucăuşe, alteori dovezi ale capacităţii de autoironie peste ani, prinzând în sepia copilăria comunistă ori perioada înmuguririi democraţiei în România.

Fără să aibă vreo legătură cu prezentul, una dintre proze se numeşte „Liviu şi statul paralel”, unde Liviu e un soi de atârnache care miroase a câine mort şi însoţeşte nişte turişti pe post de ghid nedorit către Biertan. Este una dintre cele mai reuşite, cred eu, însă cel mai mult mi-a plăcut cea în care am ghicit că ar fi vorba despre Adrian Păunescu. O ziaristă, Otilia, îi ia un interviu, iar ulterior, cei doi discută la telefon, cu poetul enervându-se şi jignind în gol: „Alo, m-ai auzit, da? Eşti urâtă şi obraznică. La revedere.” La care ziarista râde şi apucă să răspundă: „Parcă dumneavoastră sunteţi mai frumos?”

Să râdem şi să ne luăm ceva mai puţin în serios.

Dorina Rusu, „Râsul”, Editura Polirom, 2018, 160 de pagini

Cartea este disponibilă pe elefant.rolibris.rocartepedia.rolibhumanitas.ro şi pe site-ul editurii.