Cum să trăieşti târgul de carte ca pe o plăcere vinovată şi o datorie împlinită

Poţi să trăieşti un târg de carte şi fără să mergi la el? Da, poţi, dacă ai atât de comentatul şi contestatul (de unii) cont de Facebook.

Anul acesta, am sărit peste vizita la Gaudeamus. Dar am simţit târgul mai aproape ca niciodată datorită transmisiunilor de pe reţeaua de socializare. …

Ciprian Măceşaru, fragment de jurnal

ciprian macesaru

“7 august. Singurătatea înseamnă intimitate nerevelată, neîmpărtăşită, nu lipsa interacţiunii umane, aşa cum solitudinea este însingurare, o îndepărtare voită, o acţiune premeditată. Fără aceste nuanţe, nu vom înţelege diferenţele calitative dintre cei părăsiţi, cei retraşi de bunăvoie şi cei ce se situează conjunctural în izolare.”

Despre Ciprian Măceşaru şi cărţile …

„Despre nerăbdarea de a fi răbdător” de Dan C. Mihăilescu şi Ciprian Măceşaru

Mare parte din carte trimite la scrieri religioase, o chestiune uşor dezamăgitoare pentru cel care se aştepta să găsească mai degrabă părerile originale ale celor care dialoghează. Se vorbeşte/se scrie mult despre răbdarea ca virtute creştină, cu ritmuri alternânde, un Dan C. temperat, cadenţat, muzical chiar, fiind însoţit de un …

Cu ce-aș pleca de la Gaudeamus

Vasile-Baghiu.Pentru că e târg, se fac liste. După care, ne uităm în portofel și ne îngrozim că listele-s prea lungi pentru hârtiuțele cu care mai trebuie să plătim și întreținerea, și abonamentele, și ratele, și medicamentele.

Eu sunt la primul pas. Fac lista. Și-am văzut pe diverse site-uri sau bloguri …

Editura Univers, invitată la CDPL Fest

Se va întâmpla vineri, 25 aprilie. (pentru cine nu ştie, CDPL vine de la Casa de Pariuri Literare)

Editura Univers marchează şi în acest mod împlinirea a 45 de ani de istorie, alături de Ana Diana Munteanu, editor şi jurnalist, fiica lui Romul Munteanu, director timp de aproape 20 de …

Interviu cu autorul romanului „Superhero”: “N-o să fiu decât Măceşaru, asta e situaţia”

Radu Pavel Gheo a povestit cum la lansarea în Timişoara a romanului Superhero, scris de Ciprian Măceşaru, nu au venit decât vreo 12 persoane. 12 persoane din 300.000 de cetăţeni ai oraşului. Care este reacţia scriitorului la lipsa de reacţie a publicului?

“Dar ce, te crezi Cărtărescu?!” 

– Ciprian,

Scriitor ratat, tată beţiv, soţie lesbiană. Debut ok

Paul Vasilescu e un tip însurat care se vrea scriitor. Numai că nu prea are succes, aşa că reproduce fragmente din cărţile unor scriitori celebri şi i le citeşte soţiei sale, Alina, o persoană mai puţin livrescă. Aşa, pare că ar avea talent… Totuşi, încercările sale de prozator sunt sortite …