Gheorghe Crăciun: „Câţi dintre criticii noştri de azi mai vor ceva pentru literatura română?”

Dintr-un text, „Criza criticii”, din 1995, inclus iniţial în „Reducerea la scară” (1999) , iar recent, în „Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului”, volum al seriei de autor Gheorghe Crăciun de la Editura Cartea Românească (2015).

Sunt, aşadar, 20 de ani de atunci. Numiţi, astăzi, cel puţin un …

Cum a deraiat Premiul literar „Augustin Frăţilă”

De la scriitorul care te amenință – „lasă că aflu eu cum ai ajuns tu blogger!” până la criticul care rupe o aşa-zisă prietenie, cum e ea definită de Facebook, prin cartonaşe galbene şi roşii, lumea literară de la noi e ca un lichid pe care-l simţi şi dulce, şi