Etichetă: Dan C. Mihăilescu

Cum să trăieşti târgul de carte ca pe o plăcere vinovată şi o datorie împlinită

Poţi să trăieşti un târg de carte şi fără să mergi la el? Da, poţi, dacă ai atât de comentatul şi contestatul (de unii) cont de Facebook.

Anul acesta, am sărit peste vizita la Gaudeamus. Dar am simţit târgul mai aproape ca niciodată datorită transmisiunilor de pe reţeaua de socializare. …


Omul care (nu mai) aduce cartea

„Omul care aduce cartea” va ieşi de pe PRO TV. Ultima emisiune, care va fi despre o enciclopedie a vinului, va putea fi vizionată, cel mai probabil, în ultima zi a acestui an. Conform paginademedia.ro, până la sfârşitul lui 2015 se difuzează emisiuni deja înregistrate, fapt confirmat de Dan …


„Despre nerăbdarea de a fi răbdător”, Dan C. Mihăilescu şi Ciprian Măceşaru

Mare parte din carte trimite la scrieri religioase, o chestiune uşor dezamăgitoare pentru cel care se aştepta să găsească mai degrabă părerile originale ale celor care dialoghează. Se vorbeşte/se scrie mult despre răbdarea ca virtute creştină, cu ritmuri alternânde, un Dan C. temperat, cadenţat, muzical chiar, fiind însoţit de un …


Cu ce-aș pleca de la Gaudeamus

Vasile-Baghiu.Pentru că e târg, se fac liste. După care, ne uităm în portofel și ne îngrozim că listele-s prea lungi pentru hârtiuțele cu care mai trebuie să plătim și întreținerea, și abonamentele, și ratele, și medicamentele.

Eu sunt la primul pas. Fac lista. Și-am văzut pe diverse site-uri sau bloguri …


Dan C. Mihăilescu, „Castelul, biblioteca, puşcăria: trei vămi ale feminităţii exemplare”

Într-unul dintre texte, Dan C. se priveşte în oglindă. Îşi caracterizează stilul – „patetic, digresiv, intens empatic” şi consideră că este cultivatorul unei critici simpatetice, al eseului liric, fervorilor comparatiste, decupajului insaţiabil şi citării sans rivages. Ar fi mers şi citarea „fără limite”, dar poate sună mai bine aşa, …


Ioan T. Morar, la Bastilia

coperta1 (2)

Scriitorul Ioan T. Morar şi-a lansat cel de-al doilea roman, „Negru şi Roşu”, la librăria Bastilia din Bucureşti.

Când te prezintă Mircea Mihăieş şi Dan C. Mihăilescu n-ai cum să ieşi altfel decât excelent.

Lansarea romanului „Negru şi Roşu”, de aseară, a înfăţişat un Ioan T. Morar niţel emoţionat de …


Romanele finaliste ale Premiului literar „Augustin Frăţilă”

Organizatorii Premiului literar „Augustin Frăţilă”- romanul anului 2012, oferit de compania Philip Morris Trading, au anunţat cele cinci romane finaliste:
1240316_361709707295319_406869000_n

1.  “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, Editura Cartea Românească, 2012
2.
  “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2012
3.  “Hotel Universal”, de Simona Sora, Editura Polirom, 2012


Culoarea unui sentiment

Aş vrea să vă povestesc despre un sentiment. Sau despre acea stare care mă face să merg jenat printre cărţi. Sau printre oameni pe care-i consider dăruiţi cu un anumit har. Este sentimentul pe care-l retrăiesc la fiecare salon al cărţii, plimbându-mă nu atât printre standurile înţesate de ispite cât …


10.000 de euro pentru autorul celui mai bun roman din 2011

Dacă nu aţi aflat: există o Asociaţie – Casa de Cultură – şi un premiu – Augustin Frăţilă – pe care această Asociaţie îl acordă celui mai bun roman al anului 2011. Valoarea premiului, 10.000 de euro, poate asigura, măcar pentru o perioadă, liniştea financiară a unui scriitor.

Premiul se …


Cât de subiectivi sunt criticii literari

Fragmentele următoare sunt extrase din interviuri culese în perioada august 2011 – martie 2012. Pe toate le găsiţi în pagina “interviurile mele”.

  • Daniel Cristea-Enache:

“Cu cât scriitorul este mai bun, cu cât cărţile lui sunt mai mari, cu atât capacitatea noastră de a fi subiectivi scade dramatic şi ajungem …