„Pelinul negru” de Ioana Nicolaie

Dacă ar fi dramatizat, „Pelinul negru” s-ar deschide cu o scenă întunecată, un sunet difuz de tobe şi o voce gravă, masculină, rostind fraza următoare, rar, ca pe o mantră: „În 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la 01:23 noaptea”.

Apoi, scenă …

„Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)” de Radu Paraschivescu

Cinci proze scurte care continuă firesc aventura narativă din „Bazar bizar”, un alt volum de inventariere a veşnicei tranziţii româneşti. „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime-time)” îl readuce în atenţie pe prozatorul Radu Paraschivescu, atât un observator atent al bâlbelor din spaţiul media, cât şi un neobosit cronicar al …

Cărţile care mi-au plăcut cel mai mult în 2016

Este un soi de selecţie, nu un clasament, din cărţile pe care le-am citit în acest an. Aşadar, nu mă refer la cărţi apărute doar în 2016.

Nu am citit cât aş fi dorit, statistica mea arătând că „de plăcere” am parcurs contabiliceşte chiar mai puţin decât în anii precedenţi. …

Noi facem de mai multe ori clac – despre “Jurnalul Annei Frank”

Despre „Jurnalul Annei Frank” auzisem pe ici, pe colo, numai păreri de bine. Foarte convingătoare a fost scriitoarea Corina Sabău, care mi-a vorbit cu prilejul unui interviu despre faptul că acest jurnal este una dintre lecturile pe care le repetă periodic. Nu citisem cartea, dar aveam habar despre cine a …

Mircea Cărtărescu, despre “Solenoid”

Printre altele, aseară, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, am aflat că „Solenoid”, cartea despre care până acum am auzit numai de bine, este aproape de a-şi fi terminat primul tiraj, de 10.000 de exemplare. În ianuarie 2016, va intra pe piaţă tirajul doi.

Lidia Bodea, directorul editurii Humanitas, a …

Ochii domnului Schmitt caută invizibilul

Eric-Emmanuel Schmitt: „Pentru mine, privirea nu înseamnă ochii. Când mă aflu în faţa cuiva şi vorbim timp de o oră, iar după aceea mă întrebi culoarea ochilor persoanei respective, s-ar putea să nu o ştiu, pentru că nu i-am urmărit ochii, ci privirea. Ce mă interesează nu este vizibilul, ci

Antoaneta Ralian: “Prin cărţi, trăieşti o mie de vieţi şi o mie de lumi”

În urmă cu patru ani, am publicat în Observatorul militar un interviu în două părţi cu Antoaneta Ralian, cea mai bună traducătoare din limba engleză. Zilele trecute, după ce a trăit în peste 120 de lumi pe care ni le-a făcut accesibile, a plecat în singura dintre ele pe care

Gabriel Liiceanu, despre “Solenoid” – cel mai recent roman de Mircea Cărtărescu (video)

Poate fi un exerciţiu reuşit de promovare a cărţii, dar ce a spus Gabriel Liiceanu aici are şi un dram de consistenţă istorică. Merită reţinute cuvintele sale pentru că nu sunt unele cu care te întâlneşti des.

  • cea mai importantă lansare la care particip de 25 de ani;
  • cum se

Evgheni Vodolazkin: “Când am scris Laur, am plâns”

soloviovAm trăit bucuria de a-l asculta pe Evgheni Vodolazkin la FILIT, aseară, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi. Greu de găsit cuvinte pentru o astfel de bucurie, iar cine vrea să mă înţeleagă pe deplin, trebuie să-l vadă pe scriitorul rus, luni şi marţi (5-6 octombrie), de la 19.00, …

Un poet în faţa grozăviilor războiului – despre “Memorii de război”, de G. Topîrceanu

Dacă i s-ar fi întâmplat astăzi toate cele povestite în cartea de la Editura Humanitas, G. Topîrceanu ar fi fost considerat un erou. Un supravieţuitor. Un mare om. Ar fi fost invitat la televiziuni, din zicerile sale s-ar fi schiţat cartoline pentru facebook şi-am fi căutat toţi să ne facem …