„Prizonieră în Teheran” de Marina Nemat

Îmi plac cărțile care prezintă alte culturi şi mai ales pe cele care arată cum trăiesc cei din țările islamice. Uneori, cărţile acestea sunt ca nişte invitaţii la călătorie, alteori, sunt atât de dramatice, încât rămân în memorie mult timp. Mai ales că descriu realităţi.

„Prizonieră în Teheran” este o …

“Portocaliul este noul negru”, Piper Kerman

Piper Kerman a fost de două ori la închisoare. O dată când au dus-o alţii, pentru că fusese implicată în traficul de droguri, şi a doua oară, când s-a apucat să scrie cartea asta. Scriind, a retrăit experienţa. Una nu foarte dură, nu cea mai cea dintre experienţele carcerale, însă …