Un teritoriu îngust din conştiinţa colectivă – despre “Gottland”, de Mariusz Szczygiel

La graniţa dintre jurnalism şi literatură, Gottland i-a adus lui Mariusz Szczygiel premiul pentru Cartea europeană a anului 2009, pentru o înlănţuire de poveşti adevărate din Cehoslovacia de altădată. O istorie ea însăşi, Cehoslovacia a trecut, ca şi România, la jumătatea secolului trecut, timp de câteva decenii, prin morişca …

Scriitorilor li se întâmplă noaptea tot felul de lucruri

Înainte de Al Doilea Război Mondial, E.K. (Eduard Kirchberger a.k.a. Karel Fabián) era anticomunist. Publica articole într-un ziar al Naţional Democraţilor, iar în 1937, după moartea lui Masaryk, filosof şi preşedinte, părintele Cehoslovaciei, E.K. publică o poezie în care promite că-şi va da viaţa pentru democraţie şi pentru Masaryk, pe …