Categorii
(mini)cronici

# despre Jón Kalman Stefánsson, în Suplimentul de cultură

Jón Kalman Ste­fánsson, scriitor islandez care te sur­prinde de la primele pagini prin muzi­calitatea și lirismul prozei sale, a reușit să inventeze o voce. Ori poate nu să o inventeze, ci să o aducă la suprafață din adâncul său de poet, unde cuvin­tele sunt precum niște pești „mai vechi decât lumea, care descoperă taine înspăimân­tătoare în fundul prăpăstiilor“.

Din primul roman al trilogiei fiordurilor, Între cer și pământ (Editura Polirom, 2014, traducere din limba franceză de Magda Răduță), de altfel prima carte de acest scriitor tradusă la noi, aflăm printre altele că „vorbele sunt săgeți, gloanțe, păsări care-i răpesc pe vitejii din povești“, dar și că „uneori vorbele nu sunt nimic-nimic, numai zdren­țe obosite și găurite de ger, șubrede adăposturi pe care le calcă în picioare moartea și nefericirea“.

Da, trilogia este despre viață și moarte, despre dragoste și suferință, dar în primul rând ea este o mărturie copleșitoare a forței cuvintelor, a puterii lor de a influența existența, de a deplasa destinele unor oameni de la aparentul lor curs normal.

Textul meu integral despre Trilogia fiordurilor, aici: suplimentuldecultura.ro


Sursa fotografiei reprezentative: Suplimentul de cultură

Categorii
(mini)cronici

# despre David Grossman, în Suplimentul de cultură

Pentru David Grossman, autor care a fost recompensat cu numeroase premii internaționale (de ce nu și un Nobel în viitorul apropiat?), scrisul a fost terapia prin care a supraviețuit morții fiului său în război. Și-a regăsit rostul trăgând de firele personajelor sale, dar s-a și deschis uluitor în câteva cărți de o sensibilitate rară.

E de ajuns să citești câteva versuri din Căderea în timp sau să vezi cum se leagă subtil între ele căr­țile sale, ca să înțelegi că scriitorul, oricât de maestru ar fi în dirijarea destinelor pe care le inventează, rămâne tot la mâna arbitrarului și a suferinței de care nu scapă nimeni (să nu uităm că scriitorul israelian este ateu).

Textul meu integral poate fi citit aici: suplimentuldecultura.ro

Credit foto: Kobi Kalmanovitz