Tatiana Niculescu Bran – avanpremieră și pagină olografă din romanul în lucru “Tăierea fecioarelor”

Tatiana Niculescu Bran – avanpremieră și pagină olografă din romanul în lucru “Tăierea fecioarelor”

În curând, Editura Humanitas va publica romanul Tăierea fecioarelor de Tatiana Niculescu Bran, în colecția Scriitori români contemporani, coordonată de Andreea Răsuceanu. Detalii despre carte, un fragment în avanpremieră şi o pagină de manuscris, în acest articol, care se doreşte o invitaţie la lectură.

  • Despre romanul Tăierea fecioarelor

„Obiceiul străvechi al circumciziei băieților nu mai e un secret pentru nimeni. Ca evreu, Isus însuși i s-a supus. Despre circumcizia fetelor – o tradiție cel puțin la fel de veche – se vorbește și se scrie mai puțin. Totuși, e o tradiție încă vie în zilele noastre deși e interzisă de legislația internațională. În culturile așa-numite marginale, ritualul se petrece pe ascuns și e condus exclusiv de femei. În clinici private și la prețuri exorbitante, femei excentrice aleg circumcizia de bună voie din rațiuni de estetică erotică… Tăierea fecioarelor e povestea oricărei fete al cărei destin, însemnat în carne, e dinainte stabilit de familie, clan ori societate.“ – Tatiana Niculescu

……………………………………….

  

  • Tăierea fecioarelor, fragment

Să vând, să cumpăr, să mă târguiesc cu viclenie și răbdare, să dau bacșiș călăuzelor, să fac troc, să plătesc în aur zornăitor, să merg cu pușca de vânătoare pe umăr, în fruntea caravanei, să dorm în grajd, cu cămilele cu bale albe la bot, epuizate de arșiță și de drum, să le ascult gâfâitul, plescăiala, rumegatul îndelung ca pe o poveste veche, fără început și fără sfârșit ? Mai bine să nu ! Să fiu taciturn, nesuferit, schimbător ca marea, să tun și să fulger, violent cu vorba și cu fapta, gata să sar la bătaie și gata să mângâi unde am lovit, să țin Ramadanul ca un ascet în pustie și noaptea, la lumina lunii, să stau pe prispă, să beau tej, lichiorul zeilor, făcut din struguri, miere și crușin, fermentat până îți arde cerul gurii și-ți ia mințile, să mă desfăt adulmecând opiu ori să rumeg kat tacticos ca o capră la păscut. O viață aspră, o îndobitocire simplă.

Oboseala să-mi fie a doua natură, să mă hrănesc cu ieșirile-mi de mânie, nebune și fără obiect, să mă cufund în magia triburilor, să ajung până la locurile lor de graniță unde schimbul de mărfuri se face în tăcere deplină, pe mutește, și să asud în aerul fierbinte și umed al amiezelor, să fiu riguros, disciplinat, să învăț să dorm pe cale, să mă simt în imensul spațiu deșert închis ca într-o colivie, să mă zbat, să evadez, să fug, să mă furișez… Să mă prezint, pe nepusă masă, la Târgul internațional de la Paris și să mă expun pe mine însumi între trofeele exotice aduse din colonii, să nu mă recunoască nimeni și nimeni să nu-mi vorbească despre literatură. Literatură, poezie ! Mi-e greață numai când leg literele între ele și desfid pe oricine ar îndrăzni să mă socotească poet ! Am crezut prea mult că nicio muncă nu e atât de nobilă și de măreață ca aceea a făuritorului de versuri și am disprețuit prea mult ce știu să facă mâinile omului, mi-a fost scârbă prea mult de toate meseriile, ocările mele n-au iertat pe nimeni. Ei bine, nu mai cred și nu mai disprețuiesc și nu mă mai interesează decât lucrurile adevărate și precise, carnea lor o caut și vreau s-o cunosc, de-ar fi să rătăcesc până la capătul lumii ! Sau, mai bine, să nu…?

Să-mi fac o rezervă de bani ca să-mi întemeiez cândva o familie ? iar când voi avea un fiu, să-l învăț tot ce am descoperit mergând din loc în loc, să-i arăt pe îndelete cum se face fiecare lucru, să-i dau instrucția cea mai bună cu putință în vremea noastră, așa încât să ajungă inginer renumit, bărbat puternic și bogat prin știință de carte, pricepere și îndemânare ? Mai bine să nu. La ce bun toată aventura, toate căile necunoscute pe care am mers, toate limbile cu care mi-am umplut mintea, toate greutățile, înfrângerile, disperările ? De-ar fi să mă întorc…

Până la urmă, așadar, omul își petrece trei sferturi din viață chinuindu-se, doar ca să-și tragă sufletul în sfertul care i-a mai rămas. Adesea, se oprește pe drum, năucit, nemaiștiind încotro s-o apuce, nemaiștiind ce să facă și nemaiștiind cine e, prins între trecut și viitor, între neant și libertate.

……………………………………..

 ……………………………………..

  • TATIANA NICULESCU a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), ce a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei şi în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi roman a stat la baza filmului După dealuri, care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Între 1995 şi 2008, a fost redactor, prezentator şi apoi redactor-şef al secţiei române a BBC World Service. La Editura Humanitas a îngrijit volumul Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumuşanu–Crăiniceanu se redeschide, semnat de Ştefan Frumuşanu (2015), a coodordonat volumul colectiv Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (2017) și a publicat volumele Regina Maria: ultima dorinţă (2015; ed. a II-a 2016), Mihai I: ultimul rege al românilor (2016) şi Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, bestseller Humanitas 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.