„Trei etaje” de Eshkol Nevo

S-ar putea să vi se pară o lectură complicată, dacă voi scrie de la început despre id, eu şi superego, cele trei „etaje” freudiene, pe care se bazează construcţia romanului lui Eshkol Nevo.

Aşadar, cred că e mai atractiv să vă spun că este vorba despre trei poveşti, pe care, dacă aţi citi cartea cu indiferenţă şi nepăsare, ceea ce sigur nu se va putea, le-aţi putea trata ca pe trei proze scurte distincte. Eventual, v-aţi putea gândi că prozele au fost înşiruite pentru că personajele din ele împart acelaşi spaţiu, deci iată un motiv facil de a le grupa şi literar.

Însă cele trei poveşti, deşi par să pornească din unghiuri diferite, sunt extrem de bine şi de subtil unite, pe seama celor trei ipostaze ale sinelui, care evoluează de la o proză la alta, dar şi prin intermediul unor teme care se repetă halucinant, apăsător, însă şi acaparant. Vina, singurătatea, dragostea, dorul sunt efectiv stoarse, iar cititorul asistă la un spectacol de la care nu vrea şi nu poate să plece.

În primul rând, Nevo prezintă un bărbat pus în faţa dorinţelor şi reacţiilor sale impulsive. Arnon are de gestionat două chestiuni: relaţia cu soţia sa, pe care a trădat-o, şi vina de a nu fi avut grijă de fiica lor, pe care a lăsat-o în supravegherea cuiva nepotrivit. La etajul următor, găsim o doamnă care pare realizată pe toate planurile, însă care ajunge să se confrunte cu câteva întrebări teribile: după ce ai făcut totul ca să ajungi bine, să ai o familie fericită şi o carieră frumoasă, unde mai eşti tu?, cine mai eşti tu?, cum te exprimi tu în raport cu dorinţele tale intime? După care, la ultimul etaj, avem o fostă judecătoare, care se confruntă cu consecinţele unei decizii din trecut, decizie care i-a îndepărtat fiul şi care avea să-i amplifice singurătatea adusă de dispariţia soţului său.

Eshkol Nevo spune cele trei poveşti cu un talent şi o profunzime incredibile, cu o mare atenţie la construcţie – presară tot felul de simboluri, ceasuri, bufniţe etc., care aduc şi mai multă tensiune cărţii – dar şi cu foarte multă empatie. Personajele sale sunt atât de bine individualizate încât ai impresia că scriitorul le-a locuit pe parcursul scrierii prozelor, a intrat în pielea lor şi, la final, s-a dezbrăcat de ele.

Şi pentru că poate părea prea sofisticată unui anumit tip de public nivelul de lectură freudiană, la alt nivel, mai accesibil, prozele lui Nevo pot fi privite şi ca nişte confesiuni, ca nişte descărcări de tensiune.

„Important este să vorbeşti cu cineva. Altfel, omul, de unul singur, nu ştie la care dintre cele trei etaje se află, condamnat să bâjbâie în întuneric, pe casa scărilor, în căutarea întrerupătorului.”

Fiecare dintre cele trei personaje principale caută răspunsuri la câteva întrebări, dar în acelaşi timp caută un soi de depresurizare. Tuturor li se pare prea intens ceea ce simt şi au nevoie nu neapărat de un sfat, cât de o eliberare, de cineva care să îi asculte. Astfel, dacă prima confesiune e un fel de monolog – pare un dialog, din care au fost scoase replicile interlocutorului, însă în orice caz înţelegi că bărbatul îi vorbeşte cuiva la o masă, la a doua confesiune se trece la o altă formă de comunicare, prin intermediul scrisorii. Aşadar, depărtarea dintre cele două extreme creşte. Iar la al treilea etaj, deci în a treia povestire, depărtarea este, aparent, şi mai mare: cea care se confesează vorbeşte cu un robot telefonic, adresându-i-se, de fapt, soţului decedat.

Având o aşa încărcătură şi atâtea paliere de interpretare, romanul lui Eshkol Nevo, scriitor israelian apreciat, care deţine cea mai mare şcoală de creative writing din Israel, îţi rămâne în minte mult timp după ce l-ai terminat de citit. Inspirat de „Căderea” lui Albert Camus şi de melodia lui Phil Collins, „In the Air Tonight”, „Trei etaje” leagă, printre altele, povestea vorbelor care rămân nespuse din diferite motive, însă care ne macină şi ne ajung din urmă, fără excepţie. Este o carte remarcabilă şi pentru că satisface pretenţiile mai multor categorii de cititori, de la critici cu patalama până la simpli pasionaţi de lectură.

Eshkol Nevo, „Trei etaje”, Editura Humanitas Fiction, 2017, traducere din ebraică: Ioana Petridean, 296 de pagini

Carte disponibilă pe libris.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro şi libhumanitas.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *