„Ultima ţigară a lui Fondane” – Cătălin Mihuleac

De când i s-a reproşat că e un scriitor satiric, Cătălin Mihuleac a început să se ocupe serios de Holocaust. A făcut-o remarcabil în romanul „America de peste pogrom” şi a recidivat, parcă şi mai intens, în „Ultima ţigară a lui Fondane”, care se subintitulează chiar „Istorii de Holocaust”. Este un proiect de scriitor matur, care a făcut câţiva paşi uriaşi de la „Aventurile unui gentleman bolşevic” (2012), titlurile menţionate fiind cele pe care i le-am citit. Mi-a scăpat „Zece povestiri multilateral dezvoltate” (2010), însă cred că direcţia se poate intui uşor din cel mai recent roman şi din cartea aceasta, care strânge 13 povestiri având ca pivot persecuţia evreiască din Bucovina şi în special pogromul de la Iaşi, din iunie 1941. Câteva dintre cele 13 proze extind perioada, fără a schimba ideea de bază, antisemitismul, pe care-l analizează suprapus atât comunismului, cât şi postcomunismului.

Cum am făcut-o şi când am scris despre „America de peste pogrom”, îmi place să subliniez modul în care Cătălin Mihuleac ştie să prezinte cu mult umor situaţii tragice. Aici fiind vorba de mai multe povestiri, abilitatea aceasta a sa este cu atât mai evidenţiată, cu cât schimbă de la un text la altul personajele, istoriile şi chiar perspectiva. Uneori, se implică în poveştile care par un soi de reportaje extinse, în care el interacţionează cu cei despre care scrie, mărturisind cum a intrat în contact cu un subiect sau cu altul şi ce anume l-a determinat să se aplece mai cu atenţie asupra lui.

Textele sunt scrise cu vervă şi se vede clar talentul în reuşita de a transmite emoţia din poveştile pe care le dă mai departe. Există – nu neapărat din păcate, dar ar fi fost mai plăcut să nu se simtă – şi un soi de didacticism care-ar fi fost uşor de înlăturat din introduceri şi încheieri (aspect semnalat de Marius Chivu).

Avantajul unor astfel de proze este că ele  au deja încorporată emoţia. Ţine doar de scriitor să o retransmită. Cum spuneam, Cătălin Mihuleac reuşeşte să facă lucrul acesta cu talent şi se vede că este mai mult decât capabil să dea mai departe istorii pe care le documentează cu pasiune. Însă când ţine să facă o introducere îndepărtată de poveste ori să încheie cu o morală, mai uşor sau mai greu de identificat în text, cititorul are parcă prea pe tavă „ce a vrut să spună scriitorul”.

Altfel, cu regret, nu ştiu dacă-i va folosi scopului declarat, acela de a scădea „nivelul îngrijorător pe care ura rasială îl arată în timpurile noastre”. Mi-e greu să cred că un intolerant se va educa prin lectura unui volum de ficţiuni bazate pe o realitate istorică. Dar e bine ca astfel de cărţi să existe pentru că altfel adevărul riscă să fie acoperit de praful istoric şi de tot felul de mistificări, cum este şi cea evidenţiată în finalul moralizator al unei proze:

„Care Holocaust, frate, de unde scoateţi enormităţile astea? E propagandă evreiască, în România n-a existat niciun Holocaust!”.

„Ultima ţigară a lui Fondane” este şi o carte care te trimite să cauţi informaţii despre Benjamin Fondane, poet care a murit gazat la Auschwitz deşi avusese ocazia să plece din lagăr, dar nu dorise să scape decât împreună cu sora lui. Despre Fondane, dar şi despre alţii, în caz că ai lacune în privinţa istoriei. Este tot aici o proză foarte reuşită despre Gheorghe Gheorghiu-Dej, care dă în realism magic, un experiment reuşit, cred eu, pe marginea creşterii şi prăbuşirii unui lider… Şi sunt multe episoade care vor rămâne sigur în memoria oricărui cititor suficient de aplecat asupra lecturii ca să ajungă la acest volum al lui Cătălin Mihuleac.

Iar dacă ar fi să aleg un singur paragraf ca să conving pe cineva să-l citească pe Cătălin Mihuleac, l-aş alege pe acesta:

„Mi-a spus că oamenii la divorţ n-ar trebui să se certe de la partajul banilor sau a mobilei, ci de la împărţirea apusurilor de soare admirate împreună, a câmpurilor cu flori mirosite împreună, a valurilor mării în care se bălăciseră împreună. Şi de la curcubeie, da. Acestea erau adevăratele averi ale omului, de la care merita să te cerţi. Restul, Fleacuri. Cu „f” mare.”

Cătălin Mihuleac, “Ultima ţigară a lui Fondane”, Editura Cartea Românească, 2016, nr. pagini: 200

Poţi cumpăra cartea de la elefant.ro, libris.ro sau de pe site-ul editurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *